Lună: decembrie 2013

SFmania 57  SF-ul și corectitudinea politică

Pentru sefistul român, șansa de a fi tradus în engleză și circulat în mediile internaționale pare să fie realizarea maximă a vieții lui. Și, în orice caz, ar fi o realizare de care trebuie să se țină seama, chiar dacă textul sau textele traduse nu ajung întotdeauna, ori, mai precis, ajung prea rar, eventual niciodată, acolo unde SF-ul tradus în engleză și publicat astfel ar putea fi încununat cu laurii celei mai mari performanțe: în chiar miezul universului contemporan al genului, în Statele Unite. Știm însă foarte bine că America are o întreagă industrie de specialitate, profilată, ca și celelalte industrii ale continentului respectiv, pe afaceri și pe profit.

Continue Reading
Fata dispărută, de Gillian Flynn: UK’s National Book Award for International Author

Gillian Flynn a obţinut UK’s National Book Award for International Author pentru romanul Fata dispărută, apărut la Editura Trei. Această pestigioasă distincţie vine după ce cartea s-a aflat în toate topurile internaţionale de vânzări. Pe 3 octombrie 2014 va avea premiera internaţională şi filmul realizat după cartea Fata dispărută, publicată în peste 30 de limbi. Filmul Fata dispărută este regizat de David Fincher şi îl are în rolul principal pe Ben Affleck.

Continue Reading
Kei Miller: „Vreau să scriu poezii despre situații care s-ar putea întâmpla cândva în viitor“

Kei Miller (n. 1978) a crescut în Kingston, Jamaica. Studiază în Anglia creative writing la Manchester Metropolitan University, sub tutela profesorului şi poetului Michael Schmidt. Debutează în 2006 cu volumul de poezii Kingdom of Empty Velluies (Heaventree Press) şi imediat după aceea public antologia de povestiri The Fear of Stones. În 2007 ajunge pe lista finaliştilot la Commenwealth Writer’s Prize.

Continue Reading
Back to top