Categorie: Jurnal de scriitor

În spatele ușilor închise

La începutul primăverii, toată lumea a fost luată prin surprindere, nepregătită ca în secolul tehnologiei ajunsă la rafinament să fie doborâtă de o pandemie ce amintea de gripa spaniolă de la începutul veacului trecut. Mulți lideri de opinie s-au exprimat solidar cu cei carantinați, izolați, dar și cu cei cărora meseria le cerea să-și înăbușe fricile ca să se lupte cu temutul virus. Iată textul scris de Pascal Bruckner – autor publicat în țara noastră la Editura Trei – și apărut în presa franceză și apoi și în România, în luna martie.

Continue Reading
Povestea creşte în mine, iar când devine prea puternică, o scriu, îi dau o formă

Atunci când se întâmplă să fiu întrebat cum sau când scriu, îmi vine uneori în minte o imagine cu mine, aşezat turceşte pe covor în faţa laptopului, şi în cârca mea cocoţat Vladuţ, băieţelul meu. Se întâmpla anul trecut, pe când scriam la Diavoli fragili, şi ţin minte că mi-am spus - asta e ceva ce merită povestit. Fireşte, experienţa a fost de scurtă durată (nu de alta, dar eu am un spate fragil) şi nu aş dori să vă închipuiţi că sunt vreun soi de magician care poate scrie în orice condiţii.

Continue Reading
Cei zece magnifici

Victor Hugo spunea - ,,Cărţile sunt prieteni reci, dar siguri. Sunt de acord pe jumătate. Am crescut alături de cărţi şi vă pot spune cu mâna pe inimă că da, cărţile care nu mi-au plăcut au fost, într-adevăr, nişte simple obiecte, însă am avut norocul să întâlnesc şi cărţi minunate, care mi-au fost prieteni calzi, nişte prieteni extraordinari care m-au condus cu grijă, fără să mă grăbească vreodată, spre o destinaţie pe care nu o cunoşteam, poate doar să o fi intuit în cele mai frumoase vise, dar la care îmi este acum atât de clar că îmi era menit să ajung - momentul în care aveam să încep să scriu şi să ofer la rândul meu nişte prieteni buni câtorva cititori. Azi, vă voi face cunoştinţă cu zece prieteni de-ai mei, zece dintre cei magnifici.

Continue Reading
George Mihalcea: „Să scrii este cel mai ușor lucru din lume, abia după aceea începe iadul”

Bunică-mea din partea mamei, Maria, n-a fost la școală nici măcar o zi din viața-i fabuloasă în care n-a ieșit din satul ei decât până la Ploiești. A rămas analfabetă pentru că a trebuit să aibă grijă de o soră mai mică, născută în condiții nefericite și rămasă neajutoarată în toată scurta ei viață. „Cum s-o dăm, maică, la azil? Ce vină avea ea, săraca? Ș-apoi, ce-ar fi zis lumea?! Pe de altă parte, pe tata l-a acceptat în familie pentru că „E băiat cu facultate!

Continue Reading
Cărțile importante sunt ca despărțirile din prea multă dragoste

Întâi te îndrăgostești, trăiești din plin pasiunea, apoi devii un biet obsedat, un sclav al propriei manii. De fiecare dată îți spui că a fost ultima dată. Inevitabil, vine un moment în care trebuie să evadezi dintr-o poveste pentru a sfârși, fără îndoială, în alta. Pentru mine, fiecare vârstă a venit cu o iubire literară. Uneori mai devreme, alteori mai târziu decât m-aș fi așteptat, dar paradoxal mereu la timpul meu potrivit.

Continue Reading
Florina Pîrjol: „Am avut mereu o relaţie furtunoasă cu scrisul, o relaţie amoroasă cu năbădăi“

Cum scriu? Foarte greu şi foarte dezordonat, pe toane, pe stări. Nici măcar presiunea deadline-ului nu a mai funcţionat în ultimii ani, deşi, pe vremuri, era singura în stare să mă mobilizeze. Îi respect pe cei care au această disciplină a scrisului zilnic (scriu şi eu zilnic mailuri, mesaje, dar asta e cu totul altceva), cred că doar ea te face profesionist.

Continue Reading
Back to top