Bestseller Sunday Times, distins cu Costa Book Award şi Galaxy National Book Award şi inclus de revista The Economist în lista celor mai bune cărţi ale anului 2010, Iepurele cu ochi de chihlimbar. O misterioasă moştenire de familie de Edmund de Waal a apărut la Editura Polirom, în colecţia Eseuri & Confesiuni, traducere de Ioana Aneci, disponibil şi în ediţie digitală.
Descendent al familiei Ephrussi ce făcea parte din marea burghezie europeană, Edmund de Waal moşteneşte o colecţie de 264 de netsuke, sculpturi japoneze din fildeş sau din lemn, nu mai mari decît o cutie de chibrituri. Gîndul că au trecut prin atîtea mîini îl determină pe de Waal să reconstituie trecutul, „împletirea senzuală şi sinuoasă între lucruri şi amintiri”. Aşa începe această rememorare, pasionantă ca o poveste poliţistă, în care autorul dezgroapă pas cu pas istoria familiei sale de-a lungul a cinci generaţii. „Această carte este călătoria mea către locul de baştină al acestei colecţii. E o istorie secretă a atingerii”, spunea Edmund de Waal.
O aventură care ne poartă într-o călătorie în jurul lumii, de la Odessa în Japonia şi apoi în capitalele Europei, pe urmele unor personalităţi remarcabile, ca Charles Ephrussi, care a servit drept model pentru Swann al lui Proust, sau Elisabeth Ephrussi, prietena lui Rainer Maria Rilke.
Edmund de Waal este profesor de ceramică la University of Westminster. Lucrările lui sînt expuse în muzee din întreaga lume, inclusiv Victoria and Albert Museum din Londra şi Tate Britain. Locuieşte la Londra împreună cu familia.
Fragment din capitolul Buzunarul Annei:
„Două femei. Una e mai bătrînă. Cealaltă este acum între două vîrste, a început să încărunţească.
Se întîlnesc din nou după un război. Nu s‑au mai văzut de opt ani.
Se întîlnesc în una dintre vechile camere, acum un birou plin de foşnetul dosarelor. Sau poate se întîlnesc în curtea cu dale ude. Nu văd decît două femei, fiecare cu povestea ei.
27 aprilie. Au trecut şase săptămîni de la Anschluss; e ziua în care uşile ce dau în Ringstrasse au fost lăsate deschise de Otto Kirchner şi au intrat în casă oamenii Gestapoului. Începea arianizarea. Annei i s‑a spus că nu mai are voie să slujească la evrei, că acum trebuie să se pună în slujba ţării sale. Trebuia să se facă utilă şi să ajute la sortarea bunurilor foştilor ocupanţi ai casei, să le împacheteze în lăzi de lemn. Aveau o grămadă de treabă, iar ea trebuia să împacheteze mai întîi argintăria.
Erau lăzi peste tot, iar cei de la Gestapo făceau liste. După ce ea împacheta ceva, obiectul era bifat pe listă. După argintărie au urmat porţelanurile. În jurul ei erau o grămadă de oameni care dezmembrau apartamentul. Era în ziua cînd Viktor şi Rudolf au fost arestaţi şi ridicaţi de acasă, iar lui Emmy i s‑a interzis să mai intre în apartament, fiind trimisă în camerele de pe cealaltă parte a curţii. (…)
„Nu puteam lua nimic de valoare ca să pun deoparte pentru domniile voastre. Aşa că luam pe furiş cîte două‑trei dintre figurinele acelea micuţe din dressingul doamnei baroane, cu care vă jucaţi cînd eraţi copii – mai ţii minte –, şi le băgam în buzunarul şorţului de fiecare dată cînd mai treceam pe acolo, apoi le duceam în camera mea. Le‑am ascuns în salteaua patului meu. Mi‑a luat două săptămîni să le scot pe toate din vitrina aia mare de sticlă. Mai ţii minte ce multe erau ! Şi nu şi‑au dat seama. Erau aşa de ocupaţi ! Erau ocupaţi cu toate lucrurile alea care le luau ochii – tablourile domnului baron şi serviciul de aur din seif, dulapurile din salon şi statuile şi toate bijuteriile mamei dumitale. Şi toate cărţile alea vechi ale domnului baron, la care ţinea aşa de mult ! Nici n‑au băgat de seamă figurinele acelea mărunţele. Aşa că le‑am luat eu. Le‑am băgat în saltea şi am dormit peste ele. Acum, că te‑ai întors, uite că pot să‑ţi dau ceva înapoi“. În decembrie 1945 Anna i‑a dat lui Elisabeth 264 de netsuke japoneze“.
În pregătire, în colecţia Eseuri & Confesiuni: Niall Ferguson, Civilizaţia. Vestul şi Restul (ediţia a II-a), Alina Mungiu-Pippidi, De ce nu iau românii premiul Nobel, Robert Guillain, Gheişele.