Sven Nordqvist s-a născut în 1946 în Helsingborg, iar desenul și pictura au fost dintotdeauna pasiunile lui. Nordqvist a mai lucrat ca arhitect, profesor și grafician. În 1983, a câștigat concursul de cărți ilustrate pentru copii al Editurii Opal, cu Agaton Öman și alfabetul. Următoarea lui carte, Tortul de clătite, a însemnat nașterea personajelor Pettson și Findus. N-a fost gândită ca o serie de cărți de la început, dar bătrânul și motanul lui i-au fermecat pe cititori, și astăzi sunt printre cele mai îndrăgite personaje din cărțile pentru copii suedeze. În adolescență, Nordqvist a fost inspirat de benzile desenate MAD, un stil care a influențat chiar și ilustrațiile lui mai recente. Îi place să construiască și să asambleze tot felul de mecanisme complicate, un hobby care și-a pus amprenta și pe cărțile lui.
Cum au fost creați Pettson și Findus?
Ideea poveștii Tortul de clătite a fost să scriu despre un bătrân care trebuia să meargă la magazinul din sat ca să-și cumpere diverse lucruri. Pe drum se întâlnea cu o mulțime de oameni și animale. Iar povestea avea să fie și mai amuzantă dacă bătrânul avea un interlocutor, așa că l-am pricopsit cu un amic motan.
Sunt aceste personaje legate de o experiență personală sau de cea a unui copil din familia dumneavoastră?
Am citit despre bătrâni sau am cunoscut oameni în vârstă care locuiesc singuri și sunt un pic diferiți de ceilalți. Vedeți, sunt multe asemănări între mine și Pettson. Și mie îmi place să locuiesc singur în căsuța mea de la țară. Îmi place să construiesc și să inventez tot felul de mașinării în șopronul meu. Și bineînțeles că ador pisicile. Cred că de aceea a devenit Pettson atât de iubit ca personaj, pentru că este cumva foarte real, oricine are un bunic care meșterește ceva, poate uneori e mai morocănos sau uituc, dar toate acestea îl fac iubibil.
Așa este, Pettson și Findus sunt personaje foarte îndrăgite de către multe generații de copii. Care să fie secretul lor?
Mulți oameni spun că adoră micile detalii din ilustrațiile mele și animăluțele. Cred ca mulți copii își doresc să fie ca Findus, sa trăiască liberi o viață în siguranță împreună cu un adult cu care să se înțeleagă și în care să poată avea încredere, o persoană care să le acorde întreaga atenție pe care și-o pot dori. În lumea contemporană, în care timpul este prea puțin pentru orice, cred că sunt puțini copii care au o astfel de copilărie lipsită de griji și bogată în atenția familiei și mici aventuri savuroase.
Succesul acestor povești v-a influențat destinul?
Evident, da. Poveștile cu Pettson și Findus m-au ajutat să pot crea alte și alte cărți pentru copii, nu doar despre aceste două personaje. Însă e adevărat că ele sunt vedetele creațiilor mele, sunt îndrăgite în foarte multe țări, cred că déjà au ajuns staruri internaționale J. Nu credeam că va fi o serie atât de mare și că va avea succes în atât de multe țări. Faptul că am adus atâta bucurie copiilor mă face fericit.
Care a fost personajul dumneavoastră preferat atunci când erați copil?
Cea mai puternică dintre lecturile copilăriei a fost povestea despre aventurile lui Pippi Långstrump (Pippi Șosețica). E un personaj extraordinar de care de-a lungul anilor s-au atașat milioane de copii, nu doar din Suedia, ci din întreaga lume. Cred că am pus în Findus câte ceva din personalitatea ei: lipsa de maniere, impulsivitatea, imaginația debordantă, nu-i place dădăceala, nu prea recunoaște când greșește, dar uneori face gesturi afectuoase și are un suflet minunat. Îmi mai plăceau și cărțile semnate de Elsa Beskow, dar nu egalau ”prietenia” mea cu Pippi Långstrump.
Să ne așteptăm la o poveste despre izolarea din timpul carantinei cu Pettson și Findus?
Nu, pentru că e greu să iasă ceva amuzant dintr-o situație atât de delicată ca aceasta.
Aveți un mesaj pentru cititorii din România care îi îndrăgesc pe Pettson și Findus?
Continuați să citiți. Nu veți fi niciodată singuri dacă vă place să citiți. În cărți veți trăi aventuri incitante, veți găsi idei trăznite, veți însoți personajele pe care le iubiți și vă veți crea amintiri minunate.
Foto Sven Nordqvist – © Danne Eriksson