Dacă ţi-a plăcut un roman de dragoste, BookMag te încurajează să scrii despre ea pe blogul tău, premiindu-i pe cei mai buni cu cărţi. Lansăm astfel un concurs bilunar pentru bloggerii pasionați de lectură. La fiecare două săptămâni vă vom provoca să scrieți recenzia unei cărți dintr-un anumit domeniu. Cel mai bun text va fi postat pe BookMag și va fi premiat, cu ce altceva decât cărți… în valoare de 200 de lei. Juriul acestei competiții literare este format din Virginia Costeschi (jurnalist cultural, editor BookMag, Alexandra Rusu (Coordonatoarea colecției Strada Ficțiunii/Allfa și Publisher Booktopia) și Dragoș C. Butuzea (Blogger chestii livrești).
Prima temă a concursului nostru este ROMANUL DE DRAGOSTE. Dacă v-a plăcut cândva un roman de dragoste, scrieţi o impresie personală despre el pe blogul vostru. Includeți BookMag în Blogroll și faceți un link spre pagina de concurs, apoi adăugați link-ul recenziei voastre în secțiunea de comentarii a anunțului nostru de concurs. Peste două săptămâni vom anunţa câştigătorul/câștigătoarea. Chiar dacă voi nu veți câştiga de la prima ediție a concursului, vizitatorii blogului vostru vor câştiga din experienţa voastră de cititor.