Câștigătoarea concursului nostru bilunar de recenzii pentru bloggeri este Anamaria. Tema acestei ediții a concursului a fost literatura engleză, iar Anamaria s-a remarcat prin faptul că a recenzat un eseu, nu o operă de ficțiune, așa cum au preferat ceilalți bloggeri. Premiul ei: un voucher pentru cumpărarea de cărți din librăria online elefant.ro în valoare de 150 lei. Iată mai jos recenzia câștigătoare:
T.S. Eliot. Tradition and the Individual Talent
Eseul lui T.S.Eliot, Tradition and the Individual Talent, pe care îl lansez spre problematizare în cadrul concursului BookMag, atinge într-o altă perioadă istorică o realitate tot mai accentuată în societatea de astăzi. Poate un scriitor să se nască într-un spațiu cultural și, mai apoi, prin schimbarea locului, țării, continentului de afirmare, să devină scriitorul țării care l-a adoptat? Literatura care se naște din spiritul unui american, așa cum este de altfel cazul lui T.S.Eliot, reprezintă spiritul poporului englez în care acesta a ales să-și continue existența și care de altfel l-a promovat epocilor literare drept scriitor englez? Ce putem spune în cazul scriitorilor Cioran, Ionescu? Sunt scriitori români pentru că s-au născut în spațiul românesc sau scriitori francezi pentru că aceasta e limba în care ei s-au simțit acasă?
Răspunsul pe care îl oferă T.S. Eliot are în vedere impunerea în conştiinţa scriitorului a faptului că gândirea europeană din care face parte este mai presus de gândirea personală, prin 
urmare integrarea într-un sistem de gândire este mai importantă decât originea personală. Problematica individului care îşi reprezintă teritoriul în care s-a născut este scoasă de sub semnul întrebării de Eliot de vreme ce consideră că tradiţia este o proprietate pe care un scriitor o obţine nu prin sânge, ci prin efort continuu. Cititorul ar putea să înţeleagă poziţia lui Eliot pe baza justificării că un scriitor poate să reprezinte un teritoriu străin, atâta vreme cât devine parte a procesului de asimilare, văzut nu ca un proces al anulării individualităţii, ci ca o modalitate de a stabili criteriile acesteia.
Dezvoltarea acestui punct de vedere ar trebui să aibă în vedere sensul termenului de „tradiţie” şi relația sa cu ideea de individualitate pe care o explică Eliot în eseul său. Argumentul lui Eliot ca tradiţia să nu fie asociată cu ostilitatea oricărei încercări de a schimba perspectivele este punctul central al eseului Tradition and The Individual Talent; tradiţia astfel va trebui integrată în fiecare nou sistem de gândire, acesta nefiind clasificat din punct de vedere cronologic, ci ca un proces sincronic de creaţie aducând trecutul în prezent. Eliot se situează pe aceeaşi linie cu Trotsky în ceea ce priveşte relaţia dintre opera prezentă şi aluviunile din trecut şi a manierei în care vechile forme sunt reevaluate în prezent. Autonomia operei de artă este anulată de ambii autori care par a evalua opera de artă în funcţie şi de locul autorului în societate, nu doar de subiectivitatea sa.
„The historical sense” numit de Eliot implică ambele accepţiuni ale termenului „tradiţie”, atât moştenirea trecutului, cât şi integrarea acesteia în noul sistem de gândire. Dacă întreaga literatură a Europei are o existenţă simultană, un autor nu ar avea libertatea să schimbe această perspectivă în funcţie de principii proprii; lucrarea sa ar trebui tocmai să reflecte viziunea generală asupra literaturii, altfel s-ar sustrage oricărei semnificaţii reale. Eliot consideră că Dante e clasic pentru că opera sa reprezintă o întreagă civilizaţie religioasă şi culturală, şi în acest fel Eliot oferă un nou sens termenului de tradiţie, ca reprezentare a unei epoci. Este şi argumentul prin care motivează de ce o operă trebuie să-şi refuze autonomia.
Un alt raport în discutarea ideii de tradiţie se situează la limita între talent individual şi identitate naţională. Situaţia acestor scriitori (pe care am mentionat-o în incipitul recenziei) ar putea fi explicată prin raportul dintre heterogenitate şi homogenitate culturală şi naţională, cu alte cuvinte asimilare sau autonomie, individualitate. În această dispută a prezentului şi a trecutului şi a felului în care cele două realităţi fuzionează, Eliot propune un nou raport spunând că trecutul este modificat în funcţie de noile creaţii ale prezentului aşa cum operele prezente sunt evaluate luându-se în considerare o serie de canoane impuse de tradiţie. Influenţa este văzută şi ca un process conştient de vreme ce un scriitor se apropie cu luciditate de un alt autor, de tradiţie în vederea preluării, inovării sau selecţiei unor elemente ale predecesorilor. Pe de altă parte, acel “historical sense” menţionat de Eliot este un proces inconştient de vreme ce presupune o influenţă indirectă şi o situare automată în tradiţie. Există şi cazul lipsei influenţei din partea predecesorilor de vreme ce nu a existat o limbă naţională care să creeze spiritual identitar al unei naţiuni. Este cazul menţionat al literaturii irlandeze, care a căzut în cele din urmă sub influenţa literaturii britanice.
Fără niciun dubiu, eseul lui Eliot poate sta la baza canonului occidental, poate constitui măsura prin care clasăm, subclasăm autori în diferite categorii, etape sau epoci literare. În cele din urmă, important este ca scriitorul să se identifice cu spiritul epocii, să-l reprezinte și o dată cu el să pună în întrebare cititorul. Orice carte sau om care te lasă cu o întrebare la final merită citit (ă). Prin urmare, întrebarea mea ar fi Cum rămâne cu cititorul? Eliot nu ne răspunde în acest caz. Cum îmi influențează mie lectura unei cărți despre lumea britanică știind că originile autorului sunt în alt loc? Sângele apă nu se face, poate doar carte.