Bărbatul făcut din bucăţi, cel mai recent roman al lui David Lodge, este o reconstituire, în egală măsură romanţată şi minuţios documentată, a existenţei şi personalităţii lui H.G. Wells, scriitorul vizionar care a pus bazele literaturii science-fiction şi a influenţat conştiinţa socială a sfârşitului de secol XIX şi a începutului de secolul XX. Ţintuit la pat de un cancer în fază terminală în casa lui din Regent’s Park, scriitorul în vârstă de 78 de ani îşi rememorează întreaga viaţă, întrebându-se dacă aceasta a fost un succes sau un eşec. Lodge schiţează cu veridicitate şi naturaleţe inegalabile copilăria şi adolescenţa lui H.G. Wells în sânul unei familii care nu-i înţelege aspiraţiile, începuturile carierei sale scriitoriceşti pline de succes, care îl propulsează în scurt timp în cele mai înalte cercuri literare şi politice.
Bărbatul făcut din bucăţi surprinde admirabil faţetele multiple ale personalităţii lui H.G. Wells, înfăţişându-ne portretul unui om sfâşiat de contradicţii pe cât de stranii, pe atât de profund umane. „Virtuozitatea cu care a fost scris Bărbatul făcut din bucăţi e impresionantă… stilul este clar, lipsit de ambiguităţi şi fermecător; totuşi, în spatele scenelor se ascunde un adevărat travaliu, prin care Lodge inventează scene întregi ce par transplantate din realitate“ – Times Literary Review. David Lodge, unul dintre cei mai mari scriitori britanici contemporani, spune că vede scrisul ca pe o formă de auto-terapie. Despre scris, religie, feminitate și literatura de azi în câteva pasaje dintr-un interviu apărut în urmă cu câțiva ani în The ONE.
Ce este mai important într-un roman: prima frază, intriga, construcția „tehnică” sau finalul?
O întrebare grea chiar de la început! În mod sigur, nu prima frază, nici primul paragraf: poate fi un mod de a atrage atenția cititorului, dar trebuie să îi susții acest interes, altfel cartea nu va însemna nimic pentru el. Finalul este mult mai important, pentru că modul în care se încheie o carte te ajută să transmiți mesajul final despre personaje și chiar despre viață, în general. Rareori știu de la început cum va fi sfârșitul unei cărți, pentru că modific tot timpul intriga pe parcursul scrierii. Așa că finalurile sunt importante, dar trebuie să-ți faci cititorul să ajungă la ele. Asta se face de obicei prin intrigă și construcția tehnică – sunt elemente importante pe care nu le poți separa. Pentru că ai materialul pentru carte și diferite feluri de a spune acea poveste, inclusiv prin limbajul folosit. Un roman este produsul a nenumărate alegeri și decizii despre formă, care îi decid efectul asupra publicului.
În ce măsură viața dumneavoastră privată se intersectează cu ficțiunea – ați pus în cărți experiențe personale?
Ca și alți scriitori de proză contemporană, mă bazez într-o oarecare măsură și pe experiențele personale. Dacă le citiți în ordine cronologică, ele apar ca o reflexie a vieții mele și a ceea ce am gândit eu de-a lungul timpului despre anumite aspecte ale vieții, anumite locuri ș.a. Chiar și în Author, Author, care este un roman istoric, am pus câte ceva din experiența mea de scenarist, pentru a prezenta încercarea nereușită a lui Henry James de a câștiga faimă și avere ca dramaturg. Dar, ca mulți alți scriitori, combin experiența personală și observația cu imaginația. Uneori nici nu-mi mai amintesc ce a fost real și ce mi-am imaginat.
Adeseori ați criticat dogma conservatoare a Bisericii Catolice. Care este relația dvs. actuală cu religia? Și cât de importantă este urmarea preceptelor religioase în viața cuiva?
Mă descriu ca agnostic sau catolic demitizat. Nu cred întru totul în dogma bisericească și nici nu cred că o persoană inteligentă ar face asta, ca mine în tinerețe. Merg la slujbele de duminică, în spiritul unui scepticism reverențios. Limbajul religiei este obligatoriu simbolic, metaforic. Iar scripturile sunt, ca orice alt text istoric, determinate de circumstanțele perioadelor în care au fost scrise – și trebuie interpretate istoric. Fundamentalismul este teribil de periculos, în orice religie, pentru că nu acceptă sau nu înțelege asta. Religia trebuie să fie o formă de meditație asupra unor chestiuni permanente: de ce suntem aici? Ce ar trebui să facem? Care e sensul lucrurilor? O abordare matematică nu poate fi de ajuns.
Aproape în fiecare carte ați pus o aventură amoroasă. Este o cerință a modernității – cuplurile își condimentează viața cu aventuri – sau e un truc pentru a face intriga mai interesantă?
Romanele întotdeauna s-au concentrat pe dragoste, sex, mariaj și infidelitate, pentru că reflectă astfel emoții intense, pe care le are fiecare dintre noi. În această privință nu sunt diferit de alți scriitori. Revoluția sexuală care a avut loc acum câteva decenii și mai ales provocarea pe care a reprezentat-o pentru catolicii englezi, a intrat inevitabil și în romanele mele. Încerc să scriu onest despre sex, cu eșecurile și absurditățile sale, dar și cu extazul pe care îl generează.
Cum vedeți feminitatea modernă? Și ce părere aveți despre așa-numitul „război“ al sexelor?
Eu m-am căsătorit pe vremea când femeia trebuia să-ți subordoneze ambițiile celor ale bărbatului, să fie gospodină și mamă, în timp ce el era sponsorul familiei. Revoluția feministă din anii 1970 i-a schimbat și soției mele atitudinea – și-a urmărit mai intens cariera iar eu am învățat să îmi asum o parte din shoppingul la supermarket și din gătit… Nu regret deloc mișcarea feministă. Le-a făcut pe cele mai multe dintre cunoscutele mele să fie mai interesante și mai puternice. De fapt, multe dintre personajele principale feminine din romanele mele sunt mult mai puternice decât partenerii lor. Cred că aceasta este și direcția socială, care a produs chiar unele probleme în Marea Britanie. Bărbații concurează cu femeile pentru educație și oportunități de carieră. Muncitorii se alienează din cauza asta și se refugiază în comportamente rebele. Iar femeile lor suferă de stres pentru că încearcă să facă prea multe în același timp – să aibă o carieră de succes, să fie amante, mame și soții bune.
Aveți favoriți printre clasicii britanici? Ce nume din literatura internațională admirați?
Romancierii mei favoriți sunt Henry Fielding, Laurence Sterne, Jane Austen, Charles Dickens, George Eliot, Henry James, James Joyce, Joseph Conrad, Graham Greene, Evelyn Waugh. Îmi mai plac Cervantes, Rabelais, Flaubert, Tolstoi, Dostoievski, Gogol, Kafka, Proust și, mai aproape de prezent, Mauriac, Camus, Kundera, Gunter Grass, Umberto Eco.
Ce îi trebuie unei cărți ca să fie mare?
Calitățile care te fac să o recitești din când în când și să găsești noi înțelesuri, noi mesaje de fiecare dată.
Ce este esențial pentru scriitorul David Lodge pentru a crea un nou roman?
Trebuie să am ideea de bază, care poate fi una abstractă, dar exploatată literar, ori poate fi o experiență personală, despre care cred că are mai mult decât o semnificație personală. De exemplu, vizita mea în Germania, în 1951, când aveam 16 ani, a devenit fundația romanului Afară din adăpost. Apoi am folosit mai mult de o idee și mai mult de un nivel în construcția romanului. Uneori trebuie să am răbdare ca să adun toate ingredientele, ca atunci când mă pregătesc să fac o prajitură…
Unde se află literatura britanică, în comparație cu cea americană și cea europeană?
Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial literatura franceză era foarte la modă, apoi a intrat în declin. Literatura de limbă engleză domină lumea, fără discuție. Britanicii credeau că americanii sunt mai originali în scris, apoi a fost subjugată de „corectitudinea politică“ și ficțiunea britanică a revenit în top. Este și o consecință a resurselor imperiale dar și a dezvoltării unui ethos multicultural în Marea Britanie. Mă gândesc la Salman Rushdie, Vikram Seth, Timothy Mo, Kazuo Ishiguro, Monica Ali, Zadie Smith…