A fi sau a nu fi: volumul 4 Millennium

Eva Gabrielsson, partenera de viață a regretatului autor scandinav de romane polițiste Stieg Larsson, se află în prezent în Statele Unite, într-un tuneu de promovare a cărții Millennium. Stieg și eu, care a stârnit controverse cu mult înainte de apariție, anunță New York Times.

 

Femeia care i-a stat alături lui Larsson timp de 32 de ani s-a trezit, după moartea acestuia, singură, săracă și hulită pentru o iubire pe care și-a asumat-o din tinerețe. Eva Gabrielsson ar fi trebuit să moștenească o parte a drepturilor de autor provenite din opera lui Larsson, însă, după patru ani de negocieri și discuții legale, se află în același punct: rudele bărbatului cu care ea a petrecut peste trei decenii nu vor să îi cedeze drepturile cuvenite. Gabrielsson spune că n-o interesează banii, vrea să aibă controlul artistic asupra drepturilor de autor.

 

Această carte este un drept la replică adresat celor care au acuzat-o că vrea să profite de pe urma muncii iubitului defunct, dar și o relatare emoționantă a unei relații care s-a sfârșit prea devreme.

 

Pe lângă detaliile despre locuri și personaje din trilogia Millennium, Eva Gabrielsson pune în această carte amănunte ale vieții de cuplu, istorii din copilăria lui Larsson, povestește lumii despre zbuciumul profesional al jurnalstului care a devenit post-mortem imaginea renăscutei ficțiuni scandinave. Poate cel mai șocant pasaj din cartea ei de memorii este cel în care descrie ritualul viking pe care l-a făcut în memoria iubitului pierdut, pentru a-i îndepărta pe toți inamicii lor știuți și neștiuți.

 

Deși în cartea sa de memorii susține că în laptopul lui Stieg, care se află în posesia ei, ar exista al patrulea volum Millennium, Eva Gabrielsson a declarat că nu l-a citit. Știe doar că acțiunea este plasată în Canada și că personajele principale Lisbeth Salander și Mikael Blomkvist sunt bine sănătoase și gata să mai dezlege câteva mistere.

 

Citiți aici materialul din New York Times.

Back to top