Vasile Ernu și Bogdan-Alexandru Stănescu au lansat, sâmbătă seara, la Gaudeamus, volumul Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc, apărut în colecția Duplex a editurii Polirom.
Pretextul epistolarului îl constituie controversa legată de preeminenţa literaturii ruse sau a celei anglo-saxone: Gogol sau Joyce. Pornind de la Lecţiile de Literatură ale lui Vladimir Nabokov, fiecare dintre cei doi tineri scriitori îşi apără opţiunile literare. Un punct esenţial al dialogului celor doi e tocmai o anumită opoziţie între funcţia estetică şi cea socială ori, mai ales, politică a literaturii.
„La 1 decembrie 2006 a început la Hanul lui Manuc o discuție despre literatură de tipul cine e cel mai mare scriitor? A continuat în paginile revistelor Suplimentul de cultură, Observator Cultural, Noua literatură“, a explicat Vasile Ernu. Iar Bogdan-Alexandru Stănescu a adăugat: „Pentru Vasile Ernu, care la 1 decembrie 2006 publicase prima sa carte, cartea aceasta e un regres. Pentru mine e jumătatea mea de debut”.
„E foarte important că avem două voci distincte ale unor oameni care nu se înțeleg“, a apreciat jurnalistul Costi Rogozanu la lansare. „Fiecare dintre cei doi autori ai cărții, prin prisma experiențelor sale, … ne oferă o felie consistentă de literatură și valoare. O carte vie, plină de probleme, mai puțin de soluții“, a completat criticul literar Daniel Cristea-Enache.
VIDEO: Lansare de carte Vasile Ernu si Bogdan Alexandru Stanescu