Bogdan Suceavă (n. 1969) este scriitor, matematician, Professor la California State University, Fullerton, Statele Unite. A publicat până acum, printre altele: Imperiul generalilor târzii și alte istorii (2002, LiterNet); Bunicul s-a întors la francez. Istorii (2003, Editura T); Să auzi forma unei tobe (2005, Millenium Books) Miruna, o poveste (2007, Curtea Veche); Vincent nemuritorul (2008, Curtea Veche), Venea din timpul diez (2010, Polirom) Noaptea când cineva a murit pentru tine (2010, Polirom), Memorii din biblioteca ideală (2013, Polirom).
„Dacă visul matematicienilor pursânge e să demonstreze teoreme care să le poarte numele, visul meu a fost să înțeleg până la ultima consecință nu doar anumite idei matematice, ci și de unde provin aceste idei, filiația lor istorică, evoluția lor în timp“, scrie Bogdan Suceavă în cea mai recentă carte a sa, Memorii din biblioteca ideală.
Eseurile ce compun acest volum spun povestea unor întâlniri prilejuite de matematică, întâlniri intermediate de cărți cu ideile unor oameni de știință dispăruți (Huygens, Newton, Meusnier, Euler, Sophie Germain ș.a.), dar și întâlniri directe cu persoane ce au marcat evoluția autorului (Gh. Țițeica, Dan Barbilian, Nicolae Teodorescu ș.a.).
L-am rugat pe Bogdan Suceavă să intre în jocul nostru și să ne dezvăluie titlurile a zece cărți importante în devenirea sa. Și iată lista:
1. Mario Vargas Llosa – Războiul sfârșitului lumii: L-am citit când eram liceean, și experiența acelei lecturi s-a simțit de parcă ar fi fost o trezire la viață. Drama fiecărui personaj se topește în tragedia unei lumi întregi, o lume care se stinge din pricina unei utopii, a unei neînțelegeri, a unei reprezentări singulare a paradisului.
2. Umberto Eco – Numele trandafirului (versiunea cea dintâi): Pentru că ne dovedește că trecutul nu e o țară străină, pentru că umanizează acea Europă profundă pe care am fi putut-o crede uitată sau rămasă fără de urmare în lumea de azi.
3. Gabriel Garcia Marquez – Un veac de singurătate: Probabil cel mai extraordinar roman care s-a scris vreodată, amplu ca o simfonie și stilizat ca Măiastra lui Brâncuși. Nici o pagină din el nu este în plus, nici o imagine aparent ireală nu este ireală. Cartea din pricina căreia am studiat spaniola.
4. Lev Șestov – Revelațiile morții: Volumul de eseuri care m-a învățat să citesc literatură, care m-a marcat și emoționat cum nici un alt volum nonfiction a reușit.
5. Emil Cioran – Istorie și utopie: O carte lucidă despre Europa națiunilor și forțele care au tulburat-o vreme de veacuri. Textul francez conține echilibrul perfect dintre metaforă și exactitate.
6. Franz Kafka – Castelul: Romanul în care Kafka a profețit în detaliu nu doar România din anii optzeci (sper ca cititorii mai tineri să nu înțeleagă la ce mă refer), ci și limitările condiției umane, orizontul de așteptare care se comprimă în jurul nostru și ajunge să ne apese.
7. Feodor Dostoievski – Umiliți și obidiți: Dintre romanele lui Dostoievski, toate demne de citit și de recitit, acesta mi s-a părut a avea o simetrie greu de repetat în alt text. Analogia dintre narator și romancierul din viața reală face ca acest text să poată fi citit azi ca un text contemporan nouă, rămâne interesant, actual și viu.
8. Petru Dumitriu – Cronica de familie: Volumul întâi și cea mai mare parte din volumul doi conțin texte superbe, corolare la cartea Ecclesiastului, potrivite în ton și amărăciune cu moștenirea celor născuți la porțile Orientului.
9. Patrik Ouředník – Europeana: O scurtă istorie a secolului XX: Un roman genial, dotat cu o incredibilă forță de a evoca tragediile celui mai nefericit veac din istorie.
10. William Faulkner – Zgomotul și furia: Romanul care a reinventat arta de a povesti, care ne-a învățat că din haos se încheagă realitatea, care a recalibrat labirintul memoriei până ce ne-a dăruit abilitatea de a vedea prin timp.