Editura Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei, pregătește pentru prima parte a acestui an atât surprize editoriale cât și continuări ale unor serii îndrăgite de cititori. Se anunță un an magic, cu povești pe cât de emoționante și tandre, pe atât de puternice și de inspiraționale.
Pentru cei mai mici dintre cititorii noștri va fi o mare bucurie să afle că vom continua poveștile atât de adorate cu Elmer, Mog și Oli, dar le vom face cunoștință și cu prieteni noi cum ar fi simpaticul Frog. Tot în registrul continuărilor de serii enumerăm și volumul 3 din seria Spirite-Animale – Legături de sânge de Garth Nix & Sean Williams, Cine a fost Marie Curie? și Cine fost Steve Jobs? din bine-cunoscuta și apreciata serie Cine a fost?
Și pentru că nu putem să nu vă dezvăluim o mică parte din surprizele editoriale promise, iată ce vă pregătim pentru 2017:
Durerea este o faptură înaripată de Max Porter – povestea înduioșătoare a unei familii – un tată cu doi băieți – care încearcă să se vindece după moartea subită a mamei. O poveste despre dragoste, despre suferință provocată de pierderea celor dragi și despre puterea de a merge mai departe.
”Viața se schimbă repede. Viața se schimbă într-o clipă.” – Anul gândirii magice de Joan Didion este un memoir al durerii și al iubirii, un vortex al amintirilor spectaculoase ori mărunte, o carte profund emoționantă și dureros de vie.
Suflete nocturne (titlu provizoriu) de Kent Haruf – un roman superb despre puterea iubirii și a celei de-a doua șanse venită atunci când nimeni nu o mai aștepta.
Și nu în ultimul rând anunțăm apariția volumului care închide minunata Tetralogie Napolitană de Elena Ferrante – Povestea copilului pierdut.