Pereți subțiri (colecția Fiction Ltd., editura Polirom) este cel mai recent volum semnat de Ana-Maria Sandu. 17 poveşti dintr-un bloc cu patru etaje din Bucureşti. Vieţile personajelor comunică prin pereţii subţiri. În această comunitate de locatari vechi şi noi, intimitatea devine fluidă. Destinele personajelor se intersectează, apartamentele au propriile istorii, cuplurile îşi trăiesc sub ochii celorlalţi ritualurile şi descompunerea. Dincolo de uşile închise e o lume în mic, cu bucuriile şi tristeţile ei infinitezimale.
Volumul va fi lansat în cadrul ediției de anul acesta a târgului de carte Bookfest, pe 27 mai, la ora 13.30. Invitaţi vor fi Simona Sora și Marius Chivu, moderatoare Eli Bădică. Mai multe detalii în programul de evenimente Polirom la Bookfest 2017 aici.
Un fragment pentru cititorii BookMag:
”Rusoaica
Dragă Serioja,
Ştiu că lucrurile s‑au întîmplat foarte repede şi că n‑am avut timp să vorbim pe îndelete. De fapt, nu aveam prea mult timp nici cînd lucram împreună la Moscova. Te‑au avansat ? Ce se mai întîmplă pe la voi ? Mai faci ore suplimentare sîmbăta şi duminica ? Ştiu că ai nevoie de bani. Cînd lucram şi eu acolo, mi‑era imposibil să‑mi dau seama în ce zi a săptămînii mă aflam. Ajungeam serile acasă complet varză. Îmi amintesc doar momentul în care mă descălţam de pantofii mei cu tocuri înalte. Tot ce‑mi doream era să aud alte sunete decît soneriile de telefon. 
Mi‑era indiferent dacă mă mai trezeam a doua zi şi o luam de la capăt. Apăsam pe telecomanda de la combina muzicală şi ciuguleam din pungile cumpărate în drum spre casă. Nu ştiam ce mănînc, nu mă interesa. Îmi plăcea să umblu desculţă pe gresia din bucătărie şi să simt cum picioarele umflate şi obosite încep să‑şi revină. M‑ai întrebat odată de ce nu‑mi iau nişte pantofi mai comozi şi ţi‑am zis că e o chestie de obişnuinţă. Dacă aş purta ceva foarte jos, probabil m‑aş împiedica şi mi‑aş sparge capul. Îmi vine să rîd, pentru că acum merg mult şi mă încalţ în adidaşi şi‑mi place.
La început mi se întîmpla să mă visez destul de des în garsoniera mea din Moscova. Ştii cît de mult m‑am bucurat cînd am putut să mi‑o cumpăr. Cînd am vîndut‑o, chiar dacă au fost mulţi bani, zece milioane de ruble, n‑am mai simţit mare lucru. Cîteodată, în puţinele momente în care am timp şi nu e un muncitor în casă care să spargă un perete, să pună faianţă sau să instaleze centrala, mă gîndesc la tot ce mi s‑a întîmplat ca la un film văzut demult, din care nu‑mi mai amintesc toate detaliile. Fata pe care o ştiai bine şi căreia îi spuneai că e prea sentimentală pentru lumea noastră începe să se vindece. Nu mai trebuie să‑ţi zic că, atunci cînd sînt prinsă cu tot felul de treburi (administrative şi nu numai), dau dovadă de multă eficienţă şi încerc să rezolv totul cît mai bine. Altfel nu‑mi imaginez cum m‑aş fi descurcat, pe cuvînt. Nu mi‑a fost uşor, de fiecare dată cînd m‑am întors la Moscova în anul ăsta (de trei ori, ca să rezolv cu actele, cu casa), am aşteptat un semn de la tine. Acum îţi mulţumesc că nu mi‑ai zis să rămîn, nici nu‑ţi dai seama cît de mult m‑ai ajutat. De cînd coboram din avion, începeam să mă întreb dacă e bine ce fac, dacă plecarea pe care mi‑o pregăteam n‑o să mă îndepărteze definitiv de Aleksei. Nu mai ştiu cum arată, nu l‑am mai văzut de aproape trei ani. Dacă aş putea măcar să vorbesc cu el la telefon, dar nici măcar asta nu e posibil. Serile se întîmplă la fel cum ştii, toate luminile de pe străduţa unde locuiesc acum (foarte central şi lîngă două parcuri cochete) se sting brusc pentru cîteva secunde. Ochii mi se tulbură şi, în felul ăsta, mă gîndesc că Aleksei al meu ştie că‑i spun noapte bună.
Bucureştiul e mai frumos decît mi‑l imaginam atunci cînd Nina venea pe la noi şi ne povestea tot felul de lucruri. Întîi am învăţat drumurile pînă la magazinul din apropiere, după aceea, uşor‑uşor, am început să mă mişc şi să recunosc locuri pe unde trecusem în alte zile. Mi‑aduc aminte că prima dată cînd am venit am făcut multe poze, atunci nu mă gîndeam că o să ajung să locuiesc aici, am luat totul ca pe o vacanţă prilejuită de moartea Ninei.
Dacă te hotărăşti să vii odată pe aici, să‑mi spui din timp, ca să‑ţi facem chemare.
În august m‑am căsătorit. A fost la biserică, cu rochie de mireasă, verighetă, tot tacîmul. Acum mă cheamă Maşa Constantin. Ce zici, cum îţi pare ? Pe soţul meu îl cheamă Florin. E un băiat drăguţ şi atent, ţine foarte mult la mine. Dacă l‑ai vedea cum se poartă cu mine, sigur ai înţelege. Mi‑ai zice, cu siguranţă, că e un copil, mie mi‑e dor de Aleksei şi de asta m‑am măritat cu un tip mai mic decît mine. Nu de putere am eu nevoie, Serioja, ci de dragoste şi de trandeţe, care să mă vindece de teama în care am trăit.”
Ana Maria Sandu a debutat în 2003 cu volumul Din amintirile unui Chelbasan (Editura Paralela 45), reeditat în 2013 la Editura Art. Cartea a fost tradusă în limba franceză în 2010 cu titlul L’écorchure. În 2006 a publicat la Editura Polirom, în colecţia Ego. Proză, romanul Fata din casa vagon, iar în 2010 romanul Omoară-mă! Acesta din urmă a fost tradus în limba italiană (Uccidimi, Aìsara, 2012), iar în 2017 va apărea în limba maghiară, la Editura Vince Kiadó Kft. În 2013 a publicat Aleargă (Editura Polirom). Actriţa Nicoleta Lefter şi coregrafa Silvia Călin au făcut, pornind de la text, un one woman show cu acelaşi titlu. A mai publicat texte în antologiile Cartea cu bunici, Bookătăria de texte&imagini, Iubire 13, Prima dată, Nouvelles de Roumanie, Rumänien heute. A coordonat volumul Cu ochii în 3,14, o antologie Dilema veche, apărută în 2015 la Editura Humanitas. Trăieşte la Bucureşti. Este redactor la revista Dilema veche.