Duminică, 8 mai, la Sala Atelier a Teatrului Naţional, Ruxandra Cesereanu va susţine conferinţa cu tema Ficţiunea de interior a poeziei.
Poate fi chiar poezia şi scrierea ei o formă de drog? Există o adicţie a poetului care, scufundat în volutele poeziei sale, supralicitează propriul lăuntru, îl exagerează, tocmai fiindcă nu mai poate ieşi de acolo?
„Ce este poezia autentică? Nu există un notariat special de legalizare pentru poezia autentică şi e foarte bine că nu există aşa ceva. Poezia (valoarea ei) nu poate fi măsurată cu rigla şi cântarul. De aceea, eu mizez pe altceva: pe un soi de killer instinct al poetului. Simt forţa unui poet şi a poeziei sale, atunci când percep al său killer instinct de creator, energia, tăria lui, vibraţiile sale. Poetul autentic este un prădător faţă de sine însuşi. Când scriu poezie port cu mine şi lumea întreagă (încochiliată), şi cea mai ascunsă odaie a sângelui meu. Poetul cu killer instinct trebuie să fi avut măcar cognitiv experienţa morţii ori a nebuniei.” Ruxandra Cesereanu
Ruxandra Cesereanu s-a născut în Cluj, la 17 august 1963. Este poetă, prozatoare, eseistă. A urmat cursurile Facultăţii de litere din Cluj, pe care a absolvit-o în 1985. În timpul facultăţii a fost redactor şi s-a format la revista Echinox. Din 1991 este redactor la revista de cultură Steaua. Actualmente este conferenţiar la catedra de Literatură Comparată a Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, de la Cluj, în cadrul căruia a susținut ateliere de scriere creatoare în poezie şi proză (2002-2009).
Cărţi publicate:
Poezie: Zona vie (1993); Grădina deliciilor (1993); Cădere deasupra oraşului (1994) – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj; Oceanul Schizoidian (1998, 2006); Femeia-cruciat (antologie, 1999); Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane (2002); Kore-Persefona(2004) – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj; Coma (2008) – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj.
Proză: Călătorie prin oglinzi (1989); Purgatoriile (1997); Tricephalos(2002); Nebulon (2005) – Premiul Clubului Lions; Naşterea dorinţelor lichide (2007); Angelus (2010).
Cărţi speciale: Submarinul iertat, poem-roman, în colaborare cu Andrei Codrescu (2007), Premiul România Cultural
Eseu: Călătorie spre centrul infernului. Gulagul în conştiinţa românească (1998) – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj, Premiul Ion Negoiţescu al revistei Apostrof ; Panopticum. Tortura politică în secolul XX (2001) – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj; Imaginarul violent al românilor (2003); Decembrie ’89. Deconstrucţia unei revoluţii (2004) – Premiul revistei Cuvântul; Gulagul în conştiinţa românească. Memorialistica şi literatura închisorilor şi lagărelor comuniste (2005); Năravuri româneşti (2007); Gourmet. Céline, Bulgakov, Cortázar, Rushdie (2009); Biblioteca stranie (2010).
Cărţi traduse în limba engleză, cele de poezie au apărut în SUA: Schizoid Ocean (poems, 1997); Lunacies (poems, 2004); Crusader-Woman (poems, 2008); Forgiven Submarine (poem, 2009).
Carte de proză tradusă în limba maghiară, apărută în Ungaria:Utoferfiak, Forditotta Selyem Zsuzsa, Pecs, Jelenkor Kiado, 2009
Referinţe critice internaţionale: Who’s Who in Contemporary Woman’s Writing, edited by Jane Elridge Miller, Routledge Publishing House, London and New York, 2001, p.58; Wikipedia, the free Encyclopedia; Harold B. Segel, The Columbia Literary History of Eastern Europe since 1945, Columbia University Press, New York, 2008, pp. 255-256 (portrait of writer Ruxandra Cesereanu).