Tim Gallwey, unul dintre cei mai mari mentori ai momentului, la Bookfest

Timothy Gallwey, considerat părintele spiritual al coachingului şi autor a numeroase bestselleruri. Cu ocazia târgului de carte, Tim Gallwey îşi lansează primele traduceri în limba română a celebrei sale metode – Inner game (în traducere: Jocul interior), devenită un fenomen de la apariţia sa în anii 1970.

Jocul interior şi Munca (Inner game of Work) şi Jocul interior şi Stresul (Inner game of Stress), în traducerea Siminei Diaconu şi Magdei Bunea au apărut la Editura Spandugino în colecţia „Mentor”.

Prima carte este despre cum să facem schimbări în ce priveşte felul în care muncim. „Este despre cum să facem ca munca să ne folosească nouă înşine”. Jocului interior în muncă înseamnă „să înveţi să înveţi” şi să „gândeşti singur”.

Al doilea volum este un ghid unic pentru sănătatea mintală în lumea volatilă de astăzi. Cartea oferă 8 tehnici pentru a face faţă stresului. „Această carte este dedicată tuturor oamenilor care caută stabilitate, calm şi înţelepciune pentru a face faţă provocărilor vieţii”, explică Tim Gallwey.

W. Timothy Gallwey s-a născut 1938, în San Francisco, California şi este absolvent al Universităţii Harward. Este autorul  seriei de cărţi „Jocul interior” prin care a stabilit o nouă metodologie de coaching pentru dezvoltarea de excelenţă profesională şi personală într-o varietate de domenii.
Considerat părintele spiritual al coaching-ului, timp de 30 de ani a introdus metoda ‘The Inner Game’ (Jocul interior)  în cadrul corporaţiilor, cu scopul de a găsi modalităţi mai bune de a face faţă schimbării, într-o varietate de domenii precum afaceri, sport, sănătate, educaţie şi multe altele.
Tim Gallwey a început să scrie la începutul anilor ’70, iar printre cărţile sale devenite bestselleruri se numără The Inner Game of Tennis, The Inner Game of Golf, The Inner Game of Music, Inner Skiing, The Inner Game of Stress şi The Inner Game of Work. Cea mai cunoscută carte a sa, The Inner Game of Tennis, s-a vândut în peste un milion de exemplare în toată lumea.

În ultimii douăzeci de ani Gallwey a prezentat metodele de coaching specifice Jocului interior la multe dintre companiile de top din America, inclusiv AT & T, Coca-Cola, Apple, şi IBM, în vederea creşterii performanţelor managerilor şi angajaţilor acestora.

Back to top