Nu prea ai de ales: il iubesti sau il urasti, nu poti spune despre el ca e un autor comod, ca scriitura lui e draguta. Scriitura lui e reala, uneori te izbeste, alteori iti ofera confirmarile de care ai nevoie si rareori termini o carte de-a lui cu gandul ca ti-a placut in intregime si o vei relua curand. Mie imi place pentru ca a venit ca un raspuns la dulcegariile consumiste din ultimul deceniu al secolului trecut – si cred ca sunt multi care au simtit la fel si l-au transformat curand intr-un autor mass market. Nu stiu daca si-a dorit sa ajunga la un asemenea statut, dar cumva revolta lui a ajuns sa fie tradusa in zeci de limbi, in sute de mii de exemplare. Stie sa puna fiecare cuvant la locul sau si sa il foloseasca fie ca pe un reflector necrutator ori ca pe o sageata care nu rateaza niciodata tinta. M-a amuzat teribil cand am citit despre reactia mamei lui Houellebecq la cele cateva referiri autobiografice din Particulele elementare: o autobiografie fluviu de 400 de pagini care nu i-a spalat pacatele materne, ci dimpotriva, a contribuit la capitalizarea simpatiei destinate fiului.
Recent am citit un interviu de-al lui care imi confirma alegerea: Michel Houellebecq nu o sa fie niciodata plicitisitor. Enervant, da! Ii place Corneille, l-a admirat in copilarie pe Jules Verne, a descoperit iminenta mortii cu ajutorul lui Pascal, e fan Agatha Christie dar casca lecturand Le Clezio. Prevede disparitia Belgiei de pe harta si considera ca prostitutia e un fel de „win-win situation”: clientul plateste si e satisfacut, prostituata presteaza si se bucura de incasari. Nu mass media vinde o carte, ci recomandarea personala. Asadar, va recomand sa cititi interviul din Paris Review si o sa incepeti sa il iubiti pe Michel Houellebecq.