Îmi amintesc ce isterie națională era la începutul anilor 90 când aproape oricine își dorea cartea Sunt un om liber a lui Păunescu. Nu conta ca o cumpărau doar ca s-o aibă în casă, era important să posede ceva cu semnătura lui. Era important că volumul acela dovedea răzvrătirea, că fusese periculos pentru comuniști, din moment ce au dispus retragerea lui de pe piață la scurt timp de la lansare. Cred că isteria aceea, care își avea rădăcinile și în evenimentele din seria Cenaclul Flacăra, era un suport pentru întoarcerea la tinerețe a multora dintre admiratorii lui Păunescu. Au fost 12 ani de vise frumoase, de trăiri intense. Mulți dintre barzii populari, folkiștii de valoare din România, îi datorează lui Adrian Păunescu lansarea în muzică. Alții îi datorează bunul renume câștigat la Cenaclul Flacăra, în cei 12 ani de efervescență. El s-a mulțumit cu puterea asupra mulțimilor și cred că și cu gândul că emoția generată de vorbele sale era autentică, normală și curată într-o țară care se încolona la mitinguri pentru partid și care scanda la comandă. Era rege pentru câte o seară, într-un spațiu care i se supunea necondiționat. Mai târziu a plătit scump pentru îndrăzneala de a împrăștia vise, dar a continuat să scrie despre iubire, despre pământ, despre toate. Până azi.
Iertările
tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă
că ochii mei sunt când senini când verzi
că port ninsori sau port noroi pe tâmplă
ai să mă ierţi altfel ai să mă pierzi
văd lumea prin lunete măritoare
şi vad grădini cu arme mari de foc
sub mâna mea deja planeta moare
şi în urechi am continentul rock
ai să ma ierţi că sunt labilitate
că trec peste extreme fulgerând
ai să mă ierţi preablânda mea de toate
eu sunt nemuritorul tău de rând
ai să ma ierţi că nu pot fără tine
şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
mie pierzându-te-mi va fi mai bine
eu tristul cel mai liber dintre toţi
şi cum se-ntâmplă moartea să le spele
pe toate-nobilându-le fictiv
ai să te-apleci deasupra morţii mele
şi tot ai să mă ierţi definitiv
ai să mă ierţi în fiecare noapte
şi-am să te mint în fiecare zi
şi cât putea-va sufletul să rabde
cu cât îţi voi greşi te voi iubi.