
Ediția din acest an a Festivalului
Internațional de Literatură de la Timișoara
(FILTM), plănuită să aibă loc în perioada 23-26 octombrie, le prilejuiește
iubitorilor de literatură din orașul de pe Bega întâlnirea cu nume importante
ale literaturii universale contemporane, alături de scriitori români de primă
mărime.
Istoricul, eseistul și
jurnalistul politic Adam Michnik, îndrăgitul scriitor rus Evgheni
Vodolazkin, scriitorul american de origine română Andrei Codrescu și José Luís Peixoto, cel mai
important scriitor portughez din nou generație, considerat „noul Saramago”, se
află pe lista scriitorilor pe care fanii Festivalului vor avea ocazia să îi întâlnească
în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara în serile de 23, 24 și 25
octombrie, începând cu ora 18.00.
„FILTM aduce, în viitoarea Capitală Culturală
Europeană, nume de rezonanţă ale literaturii de pe continent şi din lume. Vă
aşteptăm alături de scriitori, istorici, universitari şi jurnalişti importanți
la lecturi, dialoguri, dezbateri şi polemici. După 30 de ani de la Revoluţie,
ne bucurăm de libertate, între literatură şi istorie. Veniţi să scriem împreună
patru zile de istorie literară!”,
a declarat Robert Șerban,
președintele Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara.
Programul ediției din
acest an include lecturi publice în premieră și dezbateri pornind de la tema
ediției din acest an: „Libertatea. Între istorie și literatură”, aleasă pentru a marca cei 30 de ani de la Revoluția
din 1989.
Un moment aparte în
program îl reprezintă seara dedicată scriitorilor timișoreni și
dialogului despre libertate, libertate de expresie, despre rolul scriitorului
în cetate, în Timișoara, primul oraș românesc liber. Evenimentul va avea loc în
ultima seară a Festivalului: sâmbătă, 26 octombrie, începând cu ora 18.00, la
Librăria „La Două Bufnițe”.
Festivalului
Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) este un proiect inițiat în
2012, care își propune să continue, într-o manieră deschisă publicului larg,
tradiția studiilor comparatiste inițiate de Fundația „A Treia Europă”. Membri
fondatori: Robert Șerban, Oana Boca Stănescu și Ioana Gruenwald. Din 2014,
echipa lereunește și pe Oana Doboși-Potcoavă și Raluca Selejan.
Festivalul
Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) este un proiect realizat cu
sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara,
susținut de Consiliul Județean Timiș.
Organizatori:
Fundația Politehnica Timișoara și Headsome Communication.
