O proastă tradiție ne face să ne organizăm excursiile în străinătate după muzee și case memoriale și le neglijăm pe cele de lângă noi și pe lângă care trecem, poate, zilnic. Păi de ce să le vizităm, că n-au legătură cu opera? mă întrebase cineva. Ba tocmai, ar trebui vizitate cum îți vizitezi locurile în care ți-ai petrecut copilăria care a devenit viața ta. În acele case s-a făurit o operă, ea e furnalul, alambicul, cuibul. Așa că mi-am petrecut câteva duminici din viață vizitând câteva case, case pe care le voi asocia întotdeauna cu numele autorului, sau cu opera lui.
Casa Rebreanu
Chiar vizavi de intrarea oficială la Cotroceni, în blocul de pe B-dul Dr. Gheorghe Marinescu, la nr. 19, găsesc la etajul 2 apartamentul în care autorul lui Adam şi Eva a trăit cu nevasta sa, Fanny şi cu fiica Puia (fără moştenitori, mă informează curatorul). Admir nu doar mobilierul şi atmosfera intimă a marelui autor, dar şi câteva tablouri de Camil Ressu. Iar în apartamentul de alături, al lui Ion Minulescu (cei doi scriitori erau vecini) văd un Iser.
Și cel mai mult îmi place că la loc de cinste, în biblioteca lui Rebreanu, văd şezând cele 22 de volume cu Comedia umană a lui Balzac.
PS – Intrarea costă 4 lei, iar ca să fac poze trebuia să plătesc extra, dar în fine, nu m-a deranjat că n-am făcut – dar, apropo de Balzac, la muzeul scriitorului francez de la Paris fotografiatul este moca, așa că la franțuji am putut poza în voie… Voilà une différence.
Casa Bacovia
Pentru că mi-am petrecut 3 luni din viaţă – în armată – doar cu Bacovia, printr-un volumaş strecurat în buzunarul uniformei, trebuia să găsesc casa construită de el pe „Strada Bacovia”, o stradă, ce-i drept, cam întortocheată, intersectată cu Șoseaua Giurgiului.
Casa e deschisă – nu m-aşteptam -, e călduroasă şi primitoare. Alături de administrator, a cărui zi de naştere este, pătrund în intimitatea poetului lacustru.
Știam că poetul era cam beţiv, nu şi că era tutungiu, şi rămân plăcut surprins aflând că, deși era de condiţie modestă, a reușit să-și construiască o casă – spre deosebire de Rebreanu care, ca director al Teatrului Național, a primit apartamentul de la stat. Mai aflu diploma de licență în drept (cu numele său real, George Andone Vasiliu)și o vioară, la care cânta cu sârg. Cel mai mult din casă mi-au plăcut așa: biblioteca (foto) din dormitorul doamnei şi cămăruţa mică – dormitorul domnului – în care el a compus literatură, a dormit şi în care a şi murit. Nu mai spun de tablouri.
Intrarea, 5 lei.
Casa Arghezi
După Bacovia, urma firesc Mărţişorul, cuibul din lemn al celui mai mare poet român contemporan, după părerea mea. Așa că într-o duminică cu soare de martie, pășesc în liniştea argeziană deplină, de parcă Bucureștiul nu e aici. În biroul poetului (foto jos), lângă sutele de cărţi – sunt câteva mii în toată casa – remarc clopoţelul mut al scriitorului care-i anunţa familia când anume poate fi deranjat din lucru. Îi mai aflu familia din poze: nevasta, o ţărancă bucovineancă şi doi copii – un băiat şi o fată.
În mijlocul terenului cu livada desfrunzită, odinioară o mahala, Arghezi îşi construieşte o casă din bârne de lemn. Cu fiecare carte publicată de succes, îi mai adaugă o cameră. Se opreşte la 18 camere şi la câteva dependinţe. Eu vizitez doar etajul – biroul, dormitorul comun, salonul – cu vitrină şi bibelouri – odaia de spălat, laboratorul, camera de copii, holul lung. Totul îngrijit și comun, neostentativ. Bârnele îmi trosnesc sub paşi. Doar ei mai fisurează liniştea.
Văd şi tipografia. Apoi cumpăr două exemplare originale din minunatele Bilete de papagal, m-aşez pe-o bancă din faţa mormântului poetului şi al soţiei şi pornesc să i le citesc. Apoi măzgălesc din creion spre amintire, Mărţişorul. O căţeluşă îmi amuşină curioasă ghetele. În mod cert, alt parfum îi vor poeziile de-acum încolo, pentru mine.
Eu m-am bucurat să vizitez toate aceste case, am fost și la Călinescu, dar era închisă. Mai vizitez și alte case, și parcă intru într-o altă lume, pe care o pot idealiza după voia mea, ca într-o ficțiune.
Fotografii si desen: Dragos C. Butuzea