Vlad Ciochină, proprietarul blogului Jurnal de carte este câștigătorul ediției dedicate literaturii ruse din cadrul concursului BookMag pentru bloggeri. El a recenzat un roman clasic, Părinți și copii de Ivan S. Turgheniev. Vlad a câștigat un voucher de 150 de lei, în baza căruia își poate alege cărțile dorite din librăria online elefant.ro. Iată recenzia câștigătoare:
Părinţi şi copii – „Te dăruieşti uşor doar atunci când nu eziţi“
De mult timp nu am mai savurat un roman cu o intrigă atât de subtil creionată, cum este cel al lui Ivan S. Turgheniev, Părinţi şi copii. Publicat în 1862, romanul a aprins atât de mult spiritele exegeţilor încât Turgheniev este nevoit să părăsească Rusia, autoexilându-se în Germania. Ajunge apoi în Anglia, unde, în ciuda controversei stârnite la Moscova, Părinţi şi copii înregistrează un adevărat succes în rândul londonezilor. Aceste evenimente nu pot decât să prefigureze o lectură cel puţin incitantă.
Aşa cum mai toate marile opere literare ruseşti trebuiesc analizate şi din punct de vedere al contextului istoric în care au fost concepute, tot astfel trebuie văzută şi aversiunea ruşilor acelor vremuri faţă de romanul Părinţi şi copii, care treceau printr-o majoră reformă socială. Astfel că I. S. Turgheniev nu a făcut altceva decât să pună sare peste rană, reliefând cu o deosebită inspiraţie, pe de-o parte, ignoranţa, ipocrizia, aroganţa şi snobismul aristocraţilor ruşi, care sunt strâns legaţi de valorile mai degrabă false şi desuete ale strămoşilor lor şi care nu reuşesc decât cu stângăcie să adopte noile influenţe vestic europene. Pe de altă parte, însă, se află tinerii care îşi reneagă obârşia rusească cu toate caracteristicile ei arhaice, dar care simt, de asemenea, şi o repulsie faţă de vechile valori universal acceptate. Pentru tânăra generaţie, singura atracţie o reprezintă negarea şi detestarea trecutului şi adoptarea concepţiilor materialiste asupra lumii. Poezia şi muzica, superstiţiile şi tradiţiile, chiar legile şi cutumele pierd teren în faţa ideilor „progresiste” moderne ce pregătesc modelarea omului nou, compus din atomi şi materie, care are conştiinţa în loc de suflet şi care nu cunoaşte dragostea ci „senzaţia”. Toate acestea sunt genial camuflate într-un veritabil bildungsroman, un roman al devenirii, al cunoaşterii de sine, mai degrabă prin dragoste decât prin diverse situaţii insolite. 
Cu toate acestea, nu cred că se poate vorbi despre un conflict între generaţii. Deşi criticii au detectat tocmai acest conflict că ar sta la baza subiectului cărţii, acuzându-l pe autor ca fiind chiar partizan al materialismului marxist, fapt ce a dus în final la alungarea sa amintită anterior. Dacă acest lucru ar fi fost adevărat, atunci romanul ar fi putut foarte bine avea titlul „Părinţi vs. copii„. Nu este cazul însă aici. Titlul Părinţi şi copii denotă însăşi încercarea, la început inconştientă, a ambelor tabere de a convieţui. Micile conflicte sunt de fapt tatonări ale aşa-zisului adversar. În final îşi vor da seama atât părinţii, cât şi copiii că nu pot trăi fără aprecierea reciprocă. Nu doar tinerele personaje se maturizează, dar şi adulţii evoluează. Cu toţii acceptă ceea ce îşi negaseră cu atâta brutalitate: dragostea.
Însă ce alt mod de a-şi arăta aprecierea dacă nu prin dragoste. Astfel se crează mai multe cadre, ingenios realizate. Avem cadrul afecţiunii paterne, manifestată în casa parintească, urmată de căutarea şi în definitiv găsirea dragostei, a erosului, a senzualităţii obsedante, tipic tinerelor cupluri, dar şi cadrul dragostei mature, calculate, caracteristică, de exemplu, lui Nikolai Petrovici Kirsanov, care îşi caută alinarea în braţele Fenecikăi, o tânără fată care este capabilă să ofere liniştea sufletească.
Indiferent că sunt baieţii rebeli, “nihiliştii”, asemenea tinerilor emo din zilele noastre, care contrazic tot ceea ce a fost spus sau creat anterior lor, sau tinerele domnişoare care au trebuit să înfrunte viaţa prematur, ori rudele lor mai înaintate în vârstă, care oricât de sentimentali şi duioşi par, totuşi poartă pecetea unor experienţe valoroase, cu toţii sunt, în debutul cărţii, la început de drum. Pe parcursul romanului se realizează un transfer de informaţii, atât din partea noii generaţii către vechea generaţie şi invers, cât şi între generaţiile de acelaşi fel.
Astfel, Arkadi acceptă concubinajul tatălui său, Nikolai Petrovici, cu Fenecika, cu care are şi un copil. Dar însuşi Pavel Petrovici, un bărbat la vreo cincizeci de ani, credincios convingerilor şi prejudecăţilor sale, este cel care îl încurajează pe fratele său, Nikolai, să se căsătorească cu tânăra fată. De altfel, chiar Bazarov, arhetipul omului nou, modern, insensibil şi ranchiunos, care în primă fază îşi repede fără milă timizii săi părinţi, în ultimă fază caută chiar compania tatălui său, un sanitar mediocru, cu care face un schimb de experientă medicală.
Dacă toţi însă acceptă dragostea ca mijloc de a-şi cunoaşte sinele şi de a evolua, totuşi două personaje sunt atât de încăpăţânate încât au parte de un final tragic. Partizanii burlăciei, dar experimentaţi în jocurile seducţiei, Pavel Petrovici, gentilomul pedant, pur şi simplu se evaporă ca o amintire vagă în peisajul urban, şi Bazarov, rebelul şi anarhistul medic în devenire, îşi refuză dragostea din vanitate şi egoism şi moare de fapt de inimă rea (ajutat şi de tăietura voită care i-a pricinuit o infecţie fatală). Cu toate că fac parte din generaţii diferite şi deşi negau lirismul romantismului, amândoi fiind puternic ancoraţi în prezent, cei doi bărbaţi pier aidoma eroilor clasici, singuri şi neîmpliniţi.
Romanul lui Turgheniev, Părinţi şi copii, nu este un ghid pentru părinţi despre cum să-şi crească odraslele, sau un ghid al copiilor despre cum să-şi suporte părinţii. Este orice numai un îndrumar nu. În schimb reprezintă, cu siguranţă, romanul potrivit oricărei vârste, în care te regăseşti şi în ipostaza de copil dar şi de părinte.