de COSTI ROGOZANU
Gândirea murdară ia naştere în timp, creşte din creiere naive sau creiere care funcţionează doar contracost, se împrăştie prin înşelătorie, are legătură cu puterea politică, profită din plin de prostie, lene, de lipsa de efort intelectual. Ce poate fi mai comod decât o lume plină de sens, o lume în care conspiraţiile, grupările secrete, minţile diabolice, evreii, masonii, illuminati-i, opus dei-i şi toţi ceilalţi să pună totul la cale pentru a ne fi nouă rău şi lor bine. Dacă diavolul există înseamnă că e doar vina lui, nu? Existenţa unui rău concertat ne-ar absolvi automat de toate tâmpeniile noastre cotidiene.
Însuşi
fundamentul unui serviciu secret pragmatic e să cultive misterul plin de sens – asta în timp ce adevărul gol-goluţ e de fapt un ghem de bârfe, tabloid, pamflet. Ce stat puternic ar fi acela fără secrete fioroase (chiar dacă n-are multe, ar trebui inventate)? Ce om puternic ar fi acela care nu are tot timpul fraze misterioase cu sine?
Pe urmele acestor idei periculoase Umberto Eco mai încearcă o lovitură grea la adresa conspiraţionismului universal. În Pendulul lui Foucault încă mai râdeam lecturându-l, ironia era deplină şi senzaţia era una de complicitate cu cititorul: Eco încă presupunea că noi suntem cel puţin la fel de deştepţi precum autorul. Ei bine, în noul roman am simţit că optimismul acela s-a terminat.
Cimitirul din Praga pare să ascundă un autor mult mai sceptic, crud, bănuitor. Cred şi eu, după furorile pe care le-a făcut Dan Brown cu ale sale „coduri“. Aşa că Eco iese să se răfuiască public, iese cu un aer sumbru-didacticist şi loveşte cititorul cu tomul în cap. Personajele (cu excepţia unor stranii avataruri care spun pe rând povestea – nu stric surpriza) sunt mai toate atestate istoric, până şi o doamnă (figură secundară) care apare la un moment dat într-o orgie neagră – citiţi cartea cu Google lângă voi, o să aveţi un bonus de poveşti care fac pielea de găină. Scriitoraşi şi filozofi de mâna a doua (Maurice Joly, Barruel, Leo Taxil) care aveau un simţ extraordinar în secolul XIX pentru temele populare, ei sunt creatorii Protocoalelor Înţelepţilor din Sion (un „document“ care avea să cutremure continentul) – ei au simţit briza morţii care ieşea din unele rânduri bolnave risipite prin diverse romane populare sau legende urbane.
Un agent secret (Simonini/Dalla Piccola) preia acest sentiment artistic şi începe să-l strângă într-un soi de sinteză a violenţei antisemite. În asta stă măreaţa inovaţie a acelui personaj al lui Eco: în punerea cap la cap a tuturor fanatismelor, nebuniilor transeuropene. Agentului îi iese un „raport“ complet fictiv pe care vrea să-l vândă pe bani buni la preţ de documente reale (e şi măiastru falsificator de documente oficiale). Raportul cu pricina („Protocoalele“) cuprinde de toate, evrei şi socialişti periculoşi, cămătari şi bancheri care vor să jupoaie pielea de pe oamenii cinstiţi, satanişti cu libidoul ridicat.
În fine, romanul lui Eco a şocat nu atât prin ficţional, cât prin faptul că personajele şi textele citate chiar făceau furori acum 150 de ani – realul sperie, nu fictivul. Poate vă amintiţi şocul publicării şi citării textelor antisemite ale unui Mihai Eminescu. Nu era singurul, toată Europa suferea de aceeaşi boală. Hitler nu s-a născut din neant, ci dintr-un spirit european maladiv pe care îl băgăm sub preş sau îl îngropăm prin biblioteci, aceasta este teza lui Eco. Şi dovezi are cu nemiluita.
Intenţia scriitorului a fost clară: să scrie o istorie a naşterii fanatismului antisemit de prin periferii culturale lugubre, prin servicii secrete care şi-au inventat de lucru când n-au mai avut mari chestii de făcut. Iar scrierile conspiraţioniste de succes din a doua jumătate a secolului 19 trimit, fie că vrem fie că nu, la gustul conspiraţionist din ziua de azi, la cărţi care se ascund calm sub eticheta de „fiction“ şi vând milioane de exemplare.
Prefer să iau acest roman Cimitirul din Praga şi ca pe o lovitură directă în mişcarea dan-brown-iană, dar şi ca pe o critică dură la adresa gândirii leneşe aflate tot timpul în căutare de masoni şi alţi „illuminati“ – internetul e plin de tâmpenii izvorâte din această matrice.
Eco e mai întunecat decît de obicei. Parcă vrea să ne reamintim că literatura bună provoacă nişte coşmaruri pline de învăţăminte. Nu cumpăraţi cartea dacă doriţi „relaxare“. Cimitirul din Praga este despre cum s-a „relaxat“ o Europă întreagă într-un conspiraţionism care avea să devină criminal.