Volumul „Tehnici de hipnoterapie” de Arreed Barabasz şi John G. Watkins, apărut în colecţia „Psihologie clinică şi psihoterapie” a editurii Polirom, a fost distins cu Arthur Shapiro Award (2005) pentru cea mai bună carte de hipnoză. Rezultatul unor cercetări remarcabile şi al unei vaste experienţe clinice, volumul oferă informaţii fundamentale pentru utilizarea eficientă a hipnozei în diferite scopuri, de la controlul durerii şi anestezie până la renunţarea la fumat şi obţinerea performanţelor sportive.
Numeroasele exemple practice şi instrucţiunile detaliate de utilizare a diferitelor tehnici de inducţie fac din acest manual de hipnoterapie un instrument util atât studenţilor şi profesorilor de la facultăţile de psihologie şi de medicină, cât şi practicienilor din domeniu.
„O lucrare excepţională, realizată de doi eminenţi medici-cercetători în domeniu. Cei interesaţi vor găsi o analiză amănunţită a elementelor hipnozei şi numeroase sfaturi pentru a o pune în practică. Sinteză a celor mai recente studii în domeniul hipnozei medicale, volumul îmbogăţeşte cunoştinţele medicilor experimentaţi.” (Nicholas A. Covino, Massachusetts School of Professional Psychology)
Din cuprins: Istoria hipnozei şi relevanţa ei pentru psihoterapia actuală • Fenomenele hipnotice • Teorii legate de hipnoză • Tehnici de inducţie hipnotică • Alinarea durerii cu ajutorul hipnozei • Hipnoza în anestezie şi chirurgie • Hipnoza pentru durerile şi trauma naşterii • Meditaţia şi hipnoza pentru sănătate • Hipnoza în medicina dentară • Hipnoza în cazul copiilor • Hipnoza şi performanţa sportivă
Arreed Barabasz este psiholog, profesor şi director al Laboratorului de Hipnoză al Washington State University, editor al International Journal of Clinical and Experimental Hypnosis; a fost preşedinte al Society for Psychological Hypnosis, Division 30 of the American Psychological Association, şi al Society for Clinical and Experimental Hypnosis. De acelaşi autor: New Techniques in Behavior Therapy and Hypnosis (1977); Clinical and Experimental Restricted Environmental Stimulation: New Developments and Perspectives (volum coordonat împreună cu M. Barabasz) (1993); Advanced Hypnotherapy: Hypnodynamic Techniques (2007) (coautor împreună cu John G. Watkins).
John G. Watkins este profesor emerit de psihologie clinică la University of Montana, membru al comitetului de redacţie al International Journal of Clinical and Experimental Hypnosis. A fost preşedinte al Society for Psychological Hypnosis, Division 30 of the American Psychological Association, al Society for Clinical and Experimental Hypnosis şi al American Board of Psychological Hypnosis. De acelaşi autor: Ego States: Theory and Therapy (coautor împreună cu Helen H. Watkins) (1997); Advanced Hypnotherapy: Hypnodynamic Techniques (2007) (coautor împreună cu A. Barabasz).