Dragostea, chiar ea este cel mai recent roman al Corinei Sabău, scriitoare din noul val. Un roman profund și sensibil despre căutarea iubirii și a unei insule de stabilitate și siguranță într-o societate tulburată, incertă. Un roman în care detaliul capătă dimensiuni impresionante, iar scenele de cuplu sunt foarte atent creionate.
Romanul de debut al Corinei Sabău, Blocul 29, apartamentul 1, a primit Premiul pentru debut în cadrul Colocviilor Romanului Românesc, și a fost nominalizat la Premiile Prometheus și Observator Cultural. Același roman a fost selecționat la Festivalul Primului Roman de la Chambéry (Franța). Este coscenaristă, alături de regizorul Radu Jude, a filmului Toată lumea din familia noastră (HiFilm Productions), proiectat în premiera mondială la Festivalul de Film de la Berlin 2012, câștigător a numeroase distincții, printre care Marele Premiu al Festivalului Internațional de la Sarajevo, Marele Premiu al Festivalului de Film Francofon de la Namur, Marele Premiu al Festivalului CinEast de la Luxemburg, Marele Premiu al Festivalului Internațional de la Zagreb, Premiul pentru cel mai bun film românesc la TIFF.
Iată un dialog în exclusivitate despre roman, dragoste, lectură, cărți care ne influențează destinul:
Dragostea, chiar ea este un roman nu doar despre iubiri, ci şi despre România post-decembristă. Cum aţi construit naraţiunea?
Ideea cărţii a pornit de la o observaţie a lui Denis de Rougemont care scria în L’amour et l’Occident că cei mai mulţi dintre noi nu numai că tânjesc după o iubire romantică; o cheamă, o invocă şi dacă pasiunea le iese în cale, legaţi la mâini şi la picioare, n-au încotro şi trebuie s-o trăiască până la ultima picătură, ba mai mult, nu le displace deloc să se lase copleşiţi de această neputinţă. Aşa se comportă şi personajele mele, răpuse de această dulce molimă într-o zi de primăvară, pe când îşi făceau de lucru într-o instituţie care, după cum se exprimă chiar unul dintre ele, pare un muzeu al figurinelor de ceară. Eu doar le-am turnat „vinul fermecat“ (acelaşi pe care-l beau 
Tristan şi Isolda) în timp ce conversează lângă un perete verde din sticlă despre un bărbat care s-a aruncat într-o baltă, încercând să se sinucidă, apoi le-am lăsat să-şi facă de cap. Ele m-au tras după ele, nu m-am băgat prea mult în viaţa lor. Doar că le-am plasat zbuciumul într-o societate la fel de ameţită. Motivul e simplu, n-am trăit niciodată într-o societate aşezată, ca să văd cum e.
Mia şi Teo, Mia şi Vlad, Teo şi Lily, Teo şi partenera de ocazie de la conferinţele de IT sunt tot atâtea variante ale iubirii. Care e cuplul care v-a solicitat, creativ, cel mai mult?
Nu ştiu dacă „solicitat” e cuvântul potrivit. Cum Teo şi Mia sunt protagoniştii, aş putea spune că de ei m-am ocupat mai mult. Cu alte cuvinte, lor le-am făcut viaţa cea mai grea, dar le-am oferit şi nenumărate momente de graţie.
Mia este femeia-copil, femeia care are tot timpul nevoie de protecţie şi grijă – mai ales în relaţia cu Vlad. Ce metamorfoze suferă ea când îl întâlneşte pe Teo? Şi care e adevărata Mia?
Mia este Mia în toate momentele în care o vedem. Şi când tânjeşte după bucătăria cu perdele cu buburuze din fostul ei cămin, şi când dă cu banul pentru a alege între Teo şi Vlad, şi când sare la bătaie cu hingherii, şi când cerşeşte dragostea lui Teo, şi când aproape că o aruncă în stradă pe noua iubită a fostului soţ. Cât despre „femeia-copil“, consider că literatura este incompatibilă cu astfel de stereotipuri. Cum spune Milan Kundera, ca model al acestei lumi, romanul este bazat de relativitatea şi ambiguitatea sentimentelor umane. Acelaşi Milan Kundera spune, încercând să dea o definiţei afecţiunii: „Afecţiunea înseamnă crearea unui spaţiu artificial în care celălalt trebuie tratat ca un copil“, iar unul dintre cineaştii mei preferaţi, Ingmar Bergman, crede că a fi iubit înseamnă a te simţi tratat ca un copil. Sunt suficiente aceste două posibile definiţii şi sintagma „femeia- copil“ devine dintr-o dată discutabilă.
Teo este tot timpul împărţit între dragostea pentru cei doi copii ai săi, sentimentele încă destul de puternice şi capricioase fară de fosta soţie, Lily, şi atracţia faţă de Mia. E un bărbat slab sau unul puternic, cum aţi vrut să fie perceput de cititori?
Nu ştiu ce înseamnă bărbat „slab“, după cum nu ştiu ce înseamnă bărbat „puternic“. Umberto Eco este de părere că autorul ar trebui să reprezinte viaţa cu toate inconsecvenţele sale. Acesta este unul din motivele pentru care iubesc literatura, că-mi oferă şansa de a păşi într-o zonă din care ambiguitatea şi relativitatea (de care fugim în viaţa de zi cu zi) nu sunt excluse.
Prin ce e diferită dragostea dintre Mia şi Teo de experienţele lor amoroase anterioare?
Răspunsul e conţinut şi în titlul cărţii. Nu te întâlneşti la tot pasul cu genul acesta de iubire pe care o cântau trubadurii şi truverii, „l’amour passion“. Am găsit o posibilă descriere a frumoasei drame pe care o trăiesc personajele mele în versurile lui Chretien de Troyes: „Dintre toate relele,al meu este altfel/Plăcut îmi este,mă bucur de el/ Răul ce-l sufăr e ceea ce-mi doresc/Şi durerea mea mi se pare sănătate/ Aşadar nu pricep de ce mă plâng/ Căci răul îmi vine din propria vrere/Vrerea mea e cea care se preschimbă în răul meu/ Dar sunt atât de liber să voiesc aceste,încât sufăr cu plăcere,/Şi găsesc atâta bucurie în durerea mea, încât îmi port boala cu încântare“.
Şi în Dragostea, chiar ea, și în Blocul 29, apartamentul 1, mare parte din acţiune se petrece în spaţii închise, în apartamente de bloc – deja mărci distincte ale trecutului nostru comunist.
Asta e soarta personajelor mele: să-şi trăiască amorul într-o societate aflată într-o eternă tranziţie, nu în budoare cu perdele de mătase. Atâta le-am putut oferi.
Personajele din Dragostea, chiar ea visează mult dar nu ajung niciodată să îşi îndeplinească aceste vise. De ce?
Glumind,aş putea spune că n-au avut parte de un autor prea generos.
Credeţi că acest roman poate fi şi o lectură pe care publicul masculin să o aprecieze? Mie mi s-a părut a fi un roman scris doar pentru femei, pentru că emană acea sensibilitate şi atenţie la detalii specific feminină.
Sper că da. Am avut reacţii pozitive de la prieteni care au citit deja cartea. Cred că sensibilitatea şi atenţia la detalii(strâns legate pentru mine) sunt indispensabile oricărui prozator.
Cum s-a schimbat stilul dumneavoastră de la romanul de debut la acesta?
S-a spus despre prima mea carte că ar fi scrisă într-un stil alb, minimalist. De data asta, povestea m-a constrâns să las minimalismul deoparte.
Cum a fost experienţa colaborării la scrierea unui scenariu de film care a fost mult aclamat, mai ales în străinătate?
A fost o experienţă foarte plăcută. Radu este unul din cineaştii mei preferaţi datorită curajului pe care-l are, de a spune poveşti care-l preocupă cu adevărat, nu de a ataca teme mari şi grave, cu care să rupă gura târgului. Apoi, are un extraordinar simţ al derizoriului. Întâlnirea cu el m-a ajutat să devin mult mai relaxată şi în privinţa felului în care sunt receptată ca scriitoare. Şi a mai fost un avantaj, comparând experienţa aceasta cu scrierea cărţilor mele: că n-am fost obligată să-mi revăd, iar şi iar, doar propriile-mi fraze.
Cum aţi ales să deveniţi scriitoare?
Pierzând o casă la care am ţinut foarte mult. Am vrut să mă întorc acolo şi singura modalitate pe care am găsit-o a fost prin scris.
Care sunt cărţile/autorii care v-au influenţat parcursul literar?
Am tendinţa de a reciti la nesfârşit aceiaşi scriitori: Kafka, Flaubert, Dostoievski, Tolstoi, Broch, Mann, Kundera, Stendhal, Musil. Bineînţeles, îi citesc şi pe alţii, dar la ei mă întorc.
Ce înseamnă cărţile şi lectura pentru dumneavoastră?
În Orgia perpetuă, Mario Vargas Llosa povesteşte ce a însemnat pentru el întâlnirea cu Madame Bovary: „Cu câţiva ani în urmă, timp de câteva săptămâni, am avut senzaţia unei definitive incompatibilităţi cu lumea, a unei cumplite disperări, a unui profund dezgust de viaţă. La un moment dat, mi-a dat prin cap să mă sinucid. Povestea Emmei mi-a fost de un ajutor nepreţuit în acea perioadă dificilă“. Există cărţi care m-au ajutat la fel de mult.
Ce mesaj despre lectură aţi transmite copiilor pentru a-i atrage spre lectură?
Nu mă simt în stare să transmit nimănui un mesaj, pot spune doar că dacă ai chef să laşi în urmă lumea asta, o carte are de cele mai multe ori efect.