Târgul de carte Gaudeamus se va bucura anul acesta de o avanpremieră extraordinară, vizita la București a reputatului autor israelian David Grossman, ale cărui cărți apar de ani buni în colecția Biblioteca Polirom. Un regal literar de care vă puteți bucura live marțea viitoare, de la ora 19.00, la Clubul Țăranului Român: David Grossman în dialog cu Cătălin Ștefănescu și fragmente în lectura autorului și o sesiune de autografe.
Povestea romanului Până la capătul pământului este la fel de emoționantă precum cartea însăși. David Grossman a început să îl scrie în primăvara lui 2003, cu un an și jumătate înainte ca mezinul său, Uri, să înceapă serviciul militar. Uri s-a îndrăgostit de povestea scrisă de tatăl său și era la curent cu fiecare schimbare intervenită în destinul personajelor. Era în armată de un an și ceva când, în vara lui 2006, conflictul dintre Israel și Palestina a căpătat dimensiunile înfiorătoare ale războiului. Uri a fost ucis în aceeași vară, cu doar o zi înainte de încetarea ostilităților și nu a mai apucat să se bucure de romanul Până la capătul pământului.
David Grossman a găsit resursele să termine cartea și să lanseze o ofensivă de catifea contra conflictului israeliano-palestinian, fiind susținut în demersul său de prietenii scriitori Amos Oz și AB Yehoshua. Cartea a avut un succes remarcabil, probabil și datorită împletirii destinului fiului lui Grossman cu cel al unui personaj din carte. Iată ce spune Grossman despre scris, despre prieteniile scriitoricești și despre acest roman:
Când scrieți o carte nouă porniți de la personaje?
Depinde, poate fi o imagine, o idee sau un schelet de poveste. Când am început Vezi mai jos: dragostea am scris o poveste care avea loc la un centru pentru leproși din Ierusalim. Aveam în cap imaginea oamenilor de acolo, care ar fi trebuit să urce o cascadă ca să scape. Simțeam că nu asta trebuie să scriu, dar am continuat, iar la un moment dat am citit despre somonul care înfruntă cascada. Și mi s-a părut că ciclul de viață al somonului e de-a dreptul…evreiesc. Se naște într-un loc, înoată în lume și deodată are impulsul de a se întoarce la locul de origine. Iar în clipa în care am realizat asta, romanul s-a așezat în mintea mea. Miracolele se întâmplă în timpul scrierii unei cărți mai des decât în viață. Uneori scriu ceva și știu că nu e de la începutul, ci de la jumătatea unei cărți.
Cine vă este primul cititor, primul critic?
Întotdeauna soția mea. Chiar înainte să mă apuc de scris îi povestesc ce idee am. Discutăm la fel și despre munca ei, este psiholog.
Sunteți prieten cu A.B. Yehoshua și Amos Oz. Sunteți vreodată în competiție?
Cred că suntem buni parteneri. În alte țări sunt diverse gelozii între scriitori. Nici în Israel nu e altfel, avem chiar și un proverb care spune că gelozia scriitorilor produce mai multă înțelepciune.
Ați schimbat ceva în roman după ce Uri a fost ucis?
Nu, pentru că nu era o carte despre ce am trăit eu. Tema centrală a cărții este intensitatea vieții în Israel și modul în care fiecare și-o asumă. Un cuplu tânăr a fost întrebat odată la TV câți copii ar vrea să aibă. Mireasa a răspuns că trei și a motivat că dacă unul va fi ucis în război, vor mai rămâne cu doi. Și noi am avut trei copii, până la moartea lui Uri. Nu cred că israelienii gândesc cu toții la fel, cred că fiecare își croiește destinul ținând cont de catastrofele politice și sociale care intervin periodic.
În romanul Până la capătul pământului, Ora, o femeie de vârstă mijlocie, trece de la extazul întoarcerii fiului ei Ofer din armată la teroarea maternă de a-l putea pierde, când el decide să revină rapid în luptă. Ora decide să plece, să iasă din tiparul de viață în care frica pusese stăpânire pe ea. Astfel nu va fi acasă când vor veni să o anunțe despre moartea lui Ofer. Și dacă nu va fi acasă, poate că el nu va păți nimic. Paul Auster a asemuit-o pe Ora cu Anna lui Tolstoi și cu Emma lui Flaubert.
În curând, editura Univers va lansa Cartea de gramatică interioară, un roman despre un copil, Aaron, care nu vrea să crească mare. Romanul lui David Grossman este despre un copil de zece ani care are mintea unui om de o sută de ani, dar și mintea inocentă ca a unui bebeluș. E despre un copil hiperinteligent și hipersensibil, care privește cu milă nesfârșită un fluture aruncat în plasa unui păianjen, dar și despre copilul care aruncă fluturele în plasa păianjenului. Cartea de gramatică interioară este despre loialitatea nemărginită în prietenie și despre trădarea prieteniei. Este un roman despre înspăimântătoarea inocență a unui copil și despre obscenitatea la fel de terifiantă care-i tulbură gândurile. Este cartea unei adolescente în conflict cu o mamă care o umilește tot timpul și îi dezvăluie răsunător toate defectele și slăbiciunile. Este cartea unei mame puternice și dure ca o stâncă, șovăitoare și chinuită de grija copiilor ei. Este cartea unei bătrâne cu chipul neted ca al unei păpuși de porțelan, care se încăpățânează să nu moară, deși familia ei a obosit să o îngrijească. Este cartea unui tată uriaș și vesel, ocrotitor, blând și drept ca Dumnezeu din ceruri. Este cartea unui tată nepăsător, nedrept și răzbunător. Este o carte despre tine, Cititorule, oriunde ai fi.
(Pasaje de interviu din Der Spiegel și Paris Review)