de Paulo Coelho
* Acesta este primul material dintr-o serie de articole preluate în exclusivitate de către BookMag din rețeaua New York Times Syndicate și în care scriitori celebri tratează subiecte actuale din lumea culturală, socială, politică sau economică.
Ultimii ani au fost marcați de temeri în lumea editorilor de carte. Spectrul care îi amenință este media digitală, în varii forme.
În urmă cu mai bine de zece ani, agentul meu se întorcea din Rusia cu vești proaste: editorul cărții mele Alchimistul hotărâse să renunțe la acest titlu pentru că vânduse mai puțin de 3000 de exemplare. După căutări insistente, am găsit un alt editor de carte rusă, dar din păcate avea sediul la Kiev, în Ucraina, și întâmpina dificultăți în achiziția de hârtie. Straniu este că în aceeași perioadă, cu doar câteva săptămâni mai devreme, găsisem pe internet o ediție pirat a traducerii în limba rusă, și reacția mea imediată a fost să pun pe seama pirateriei vânzările slabe din Rusia.
Ca orice scriitor, îmi doream ca opera mea să fie citită. Din moment ce cartea tipărită nu mai era disponibilă și nu aveam nici o idee când o să apară la noua editură, m-am gândit că ar fi oportună o versiune digitală. Și am pus pe website-ul meu versiunea pirat a traducerii, pentru ca oricine să o poată descărca gratuit.
La sfârșitul anului 2000, editorul meu ucrainean mi-a scris încântat că a vândut 10.000 de exemplare! Un an mai târziu, m-a anunțat că a vândut 100.000, iar până la finele lui 2002 vânduse un milion de esaje exemplare din traducerea în limba rusă a romanului Alchimistul.
Între timp, primeam mesaje referitoare la ediția pirat postată pe site-ul meu. Multe dintre ele spuneau: “Sunt foarte fericit(ă) că am găsit cartea dvs..” Concluzia mea a fost că Rusia avea grave problem de distribuție, din cauza vastității sale teritoriale, iar internetul era mijlocul ideal de a duce cartea la cititori.
Bucuros de descoperire, am decis să fac la fel și cu celelalte cărți traduse în rusă. Însă m-am lovit de o problemă legală: traducerea în rusă fusese postată pe internet de traducător, dar ce făceam în privința celorlalte traduceri, pentru care nu aveam drepturile? Soluția mea a fost să adun toate linkurile și să creez website-ul Pirate Coelho. Aceasta a fost o știre de senzație pentru site-urile de rețele sociale, care au împrăștiat vestea.
Abia după vreo patru ani am ținut un discurs pe această temă, la conferința Digital, Life, Design din Munchen, și atunci aveam deja pe acest site un milion de vizitatori unici pe zi. Erau postate acolo aproape toate cărțile mele în diverse traduceri, de la germană la malayalam (un dialect din sudul Indiei). În paralel, edițiile tipărite se vindeau în număr din ce în ce mai mare. Și din moment ce nici unul dintre editorii mei nu se plânsese până atunci, am presupus că știu despre site, dar au decis să nu se bage în această chestiune.
A doua zi după speech-ul meu de la Munchen, telefonul a început să sune: “Știi ce riscuri îți asumi? Nu realizezi că asta o să ne scadă vânzările?” Pirate Coelho era online din 2005, am răspuns, iar vânzările crescuseră în acea perioadă, ceea ce însemna că formatul tradițional câștigase de pe urma distribuirii de fișiere. Trebuie să vă mărturisesc că, deși îmi respect mult editorii, mi-au arătat că viziunea lor era foarte departe de realitatea din librării. La acea vreme vândusem peste 100 de milioane de cărți, iar cifra aceasta îmi garanta anumite privilegii. Printre ele era și acela de a păstra Pirate Coelho online (cum e și în ziua de azi), în ciuda exemplului “prost” pe care îl dădea.
Cum să explic ceea ce s-a întâmplat? Nu doar în lumea finanțelor lăcomia unora creează probleme, ci în orice alt domeniu unde se încearcă instituirea unui monopol pe orice, fie informatie ori vreun produs anume. În cazul meu, oamenii au început să-mi citească romanele pe ecran, le-au plăcut și atunci s-au dus la librărie și au cumpărat edițiile tipărite – mai prietenoase și mai ieftine, pe termen lung. Iar asta s-a întamplat ani de-a rândul.
Somerset Maugham spunea: “Nu scriem pentru că așa vrem noi; scriem pentru că trebuie.” Și, îndrăznesc să adaug, pentru că vrem să fim citiți.
În secolul al XVI-lea, Biserica Catolică a creat Index Librorum Prohibitorum (Lista Cărților Interzise), și în ciuda faptului că mulți dintre autorii acestor cărți fuseseră arși pe rug, lista a continuat să crească de-a lungul celor patru secole, cât a existat. Mai recent, disidenții sovietici și-au multiplicat rudimentar operele, pentru a-și împrăștia ideile și convingerile. Doi dintre acești scriitori, Aleksandr Soljenitin și Boris Pasternak, au primit chiar Premiul Nobel pentru literatură.
Industria de publishing nu poate călca pe urmele celei muzicale, care s-a luptat pentru închiderea Napster pentru ca apoi să asiste neputincioasă la explozia de site-uri de sharing. Datorită device-urilor precum Kindle, Nook, Sony Reader, iPad și a aplicațiilor pentru iPhone, Blackberry și alte smartphone-uri, autorii care altădată își postau cărțile gratuit pe bloguri, acum pot alege formatul electronic, iar din acel moment distribuția funcționează exponențial.
Țările care militau contra sharingului de fișiere — Franța, de exemplu, a promulgat legea în 2009 — vor descoperi că scriitorii lor pierd teren și notorietate într-o lume literară din ce în ce mai competitivă. Interdicția n-a reprezentat niciodată o soluție. Soluția este să pui tehnologia în slujba promovării și distribuirii literaturii de bună calitate.
Mulți vor spune că îmi permit acest lux, deoarece cărțile mele s-au vândut în atât de multe exemplare. De fapt, e invers: am vândut atât de multe cărți pentru că mi-am asumat riscul de a-mi pune opera la dispoziția publicului pe internet.
Dacă astăzi cineva mi-ar oferi trei milioane de dolari pentru a scrie o carte pentru trei cititori sau trei dolari pentru a scrie o carte care va citită de trei milioane de oameni, aș alege fără ezitare cea de-a doua variantă.
Sunt sigur că la fel gândesc și alți scriitori și cei mai mulți ar alege la fel.
Articol preluat în exclusivitate (text și imagine) din The New York Times Syndicate
Traducere de Virginia Costeschi