Dupa 50 de ani, o noua traducere a romanului „Crima si pedeapsa”

 

 

Crima si pedeapsaO capodoperă a literaturii universale, un roman care a influențat decisiv pe majoritatea marilor prozatori ai secolului XX.


 

Noua ediție a romanului Crimă și pedeapsă sosește săptămâna aceasta în librării; cartea apare în traducerea Adrianei Liciu, una dintre cele mai importante traducătoare de limba rusă de la noi – la Polirom, ea a mai tradus trei volume de Vladimir Nabokov: Povestiri (în
colaborare), Apararea Lujin și Masenka.

Publicat pentru prima oară sub formă de foileton în revista Russki Vestnik pe tot parcursul anului 1866, romanul Crima și pedeapsă este o analiză psihologică a crimei și a implicațiilor sale morale. „O ființă superioară are oare dreptul să săvârșească o crimă dacă aceasta este în folosul întregii umanități?” – iată întrebarea care îl macină necontenit pe Raskolnikov, un fost student idealist, excentric și mizantrop, în ceasurile lungi de meditație din odaia sa strâmtă de la mansardă. Sub presiunea sărăciei cumplite, a însingurării și a sentimentului de zădărnicie a tuturor aspirațiilor sale, această teorie îndrazneață este pusă peste noapte în aplicare, ducând la un dublu asasinat de o sălbăticie care zguduie întreg orașul Sankt Petersburg. Dostoievski analizează cu intuiția unui fin psiholog cauzele crimei, dilemele personajului său, pendulările sale lăuntrice între bine și rău, rațional și irațional, psihologia ucigașului și a anchetatorului, avansând în final posibilitatea mântuirii prin iubire, umilința și jertfa de sine. Original, fascinant și tulburător, romanul Crimă și pedeapsă ilustrează admirabil criza socială și spirituală a epocii, având o influență profundă asupra ficțiunii secolului XX.

Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881), unul dintre cei mai importanți și mai influenți scriitori ai lumii, s-a născut la Moscova, unde tatal său a lucrat o vreme ca medic la Spitalul Mariinski. La o vârstă fragedă a suferit prima criză de epilepsie, boală care îl va urmări pe parcursul întregii vieți. După moartea mamei, a plecat împreună cu fratele său la Sankt Petersburg, pentru a urma cursurile Academiei Tehnice Militare, pe care a absolvit-o cu brio, în ciuda puternicei sale înclinații pentru literatură. În 1846, după o serie de încercări literare lipsite de succes, a publicat romanul epistolar Oameni sărmani, atragând imediat atenția criticilor, care au văzut în el un nou Gogol. I-au urmat la scurt timp microromanele Nopți albe (1848) și Netoska Nezvanova (1849), care i-au confirmat talentul și i-au adus recunoasterea literara. Momentul crucial al vieții scriitorului l-a reprezentat însă anul 1849, când a fost arestat și condamnat la moarte pentru legăturile sale cu un grup subversiv de intelectuali liberali din Cercul Petrasevski. Abia în ultima clipă, sentința i-a fost comutată de către țar la deportare și muncă silnică. După patru ani de ocnă, urmați de alți cinci de serviciu militar obligatoriu în cadrul Regimentului Siberian, a revenit la Sankt Petersburg și și-a reluat activitatea literară. Influențat și îmbogățit de experiențele din această perioadă, a început să scrie masiv, publicând mai întâi romanul Amintiri din casa morților (1861-1862) și concepând apoi seria marilor capodopere, în care se înscriu romanele Crimă și pedeapsă (1866), Idiotul (1868-1869), Demonii (1871-1872), Adolescentul (1875) și Frații Karamazov (1879-1880), unde Dostoievski atinge deplina maturitate literară. Cărțile sale au fost traduse în toate limbile, după ele realizându-se numeroase spectacole de teatru și ecranizări celebre.

Din opera lui F.M. Dostoievski, în colecția BIBLIOTECA POLIROM au mai apărut în traducere volumele: Idiotul, Demonii, Jurnal de scriitor, Însemnări din subterană si alte microromane.

Back to top