Copila de zăpadă, primul roman al lui Eowyn Ivey, a fost numit de critici „un debut magic“, „cuceritor, poetic şi fermecător“. Apărută în 2012 în Statele Unite, cartea a ajuns pe lista de bestselleruri a The New York Times, dar şi pe selecta listă britanică Waterstones 11, cu cele mai bune romane de debut. Recent, Eowyn Ivey a obţinut prestigiosul UK National Book Award, la categoria International Author of the Year – secţiune dedicată autorilor din afara UK – , pentru Copila de zăpadă.
Copila de zăpadă îmbină admirabil atmosfera de basm a ţinuturilor acoperite de zăpadă din Alaska şi realitatea dură a vieţii de fermier într‑o regiune sălbatică, neprietenoasă, care nu‑şi dezvăluie uşor secretele. Ajunşi deja la jumătatea vieţii, Jack şi Mabel se luptă să‑şi clădească o viaţă nouă în Alaska anilor ’20, însă durerea 
pricinuită de lipsa copiilor sapă o prăpastie tot mai adîncă între ei. Într‑o clipă de exaltare, la căderea primei zăpezi din an, cei doi clădesc o copilă de zăpadă cu chip delicat, buze trandafirii şi păr bălai. Nu mică le este însă mirarea a doua zi, cînd descoperă că fetiţa de zăpadă a prins viaţă, ca şi cum povestea Snegurocikăi, ce încîntase copilăria lui Mabel, ar fi devenit dintr‑odată realitate. Din acea clipă, Faina, copila de zăpadă, va deveni parte din familie şi prezenţa ei delicată, candidă, zglobie le va schimba vieţile pentru totdeauna. Copila de zăpadă împleteşte cu subtilitate şi sensibilitate realismul magic al scriitorilor sud‑americani cu o proză dură, viguroasă, dramatică în stilul lui Jack London.
Iar Eowyn Ivey face, pentru BookMag, confesiuni sincere despre cărți, povești care inspiră, fetițele ei, Alaska, zăpadă și vise.
Ați scris un roman frumos despre pierderea iubirii și regăsirea ei în altă formă, despre cum e să trăiești într-un mediu ostil și să te bucuri de fiecare clipă. Cât timp v-ați documentat și ați scris această carte?
Mulțumesc! A durat cam un an până am terminat primul draft la Copila de zăpadă, ceea ce pentru mine înseamnă destul de rapid. Înainte să îmi vină ideea pentru acest roman lucram de cinci ani la o carte. Dar ceva din prima schiță a Copilei de zăpadă mi-a aprins imaginația.
Unde ați încadra Copila de zăpadă? Mie mi se pare greu de încadrat într-un gen anume sau alături de un anumit autor.
În librăria la care lucrez, aș pune-o pe raftul de ficțiune generică. Dar în perioada aceasta ficțiunea cunoaște o revitalizare – apar foarte multe romane, din genuri diferite: horror, fantasy, realism magic, ficțiune și altele.
Cum ați trecut de la eseu și povestire la roman?
Dintotdeauna mi-a plăcut să citesc romane. Am devenit jurnalistă din considerente practice, mi-am dorit să ajung la un moment dat să trăiesc de pe urma scrisului. Dar tranziția la ficțiune a fost ca și când m-aș fi întors acasă. E ceea ce mi-am dorit dintotdeauna să fac.
Purtați numele unui personaj din trilogia Stăpânul inelelor. V-a influențat în vreun fel parcursul scriitoricesc?
Nu știu. Dar sunt sigură că dragostea părinților mei pentru cuvântul scris m-a influențat decisiv. Mama mea este poetă, tata are o specializare în Literatură Engleză și mereu au fost cititori avizi. Cititul și scrisul au fost coordonate clare ale evoluției mele.
V-ați inspirat dintr-o poveste rusească. Vă plac istoriile populare?
Da, Copila de zăpadă este inspirată de Snegurochka, povestea clasică rusească despre un cuplu de bătrâni care ridică o fetiță din zăpadă și ea prinde viață. Multe dintre poveștile populare mi se par interesante, pentru că sunt ca niște coduri ale naturii umane, descriu foarte fidel temerile și dorințele noastre.
Sunteți librar, e o meserie prietenoasă cu aspirațiile scritoricești?
Decizia de a renunța la jurnalism în favoarea librăriei a fost cea mai bună pe care am luat-o în vederea carierei mele scriitoricești. La Fireside Books mi-am găsit inspirația pentru Copila de zăpadă, sub forma unei cărți ilustrate pentru copii care spunea povestea Snegurochkăi. Și în fiecare zi mă inspiră oameni, idei și cărți din librărie.
Traiul dus de Jack și Mabel în Alaska reflectă propriul dumneavoastră stil de viață? E dificil de trăit acolo?
Romanul descrie multe dintre scenele obișnuite ale vieții în Alaska. Vânăm elani și caribu, pescuim somon, avem grădini de legume, găini și ne încălzim la sobe cu lemne. Diferența dintre noi și cuplul din roman este că noi avem o siguranță existențială pe care ei nu o au. Avem un cămin sigur. Am ales să trăim așa, dar nimic nu ne împiedică să ne urcăm în mașină și să ne ducem să cumpărăm tot ce am avea nevoie – haine, mâncare, o centrală electrică – doar cu un card de credit.
E multă zăpadă în această carte. Vă place iarna?
Iubesc iarna și zăpada. În Alaska sunt câteva mașini care au lipite în spate abțibilduri pe care scrie „Urăsc zăpada“ și de câte ori le văd mă întreb de ce oamenii aceia mai trăiesc aici. Pentru că la noi e iarnă mai mult de jumătate de an și dacă nu îți plac zăpada și frigul, devii foarte nefericit. Îmi place să merg cu sania, la schi, cu snowmobilul și să construiesc forturi din zăpadă cu fiicele mele. Și sunt îndrăgostită de peisajele hibernale.
Aveți un mentor literar?
Da, mulți, dar nu prea i-am întâlnit în realitate. Îmi place să cred că autorii tuturor cărților pe care le-am citit au devenit, într-o oarecare măsură, mentorii mei literari. Pentru că de aici vine dorința mea de a scrie, din mulțimea de lecturi.
Credeți în magia cuvintelor, în puterea cărților de a schimba destine?
Cred în capacitatea magică a cărților de a ne ajuta să trăim alte vieți, de a ne permite să devenim altcineva doar pentru a descoperi natura umană cu toate slăbiciunile, speranțele și temerile sale.
Aveți o listă a scriitorilor contemporani preferați?
E o întrebare periculoasă pentru un librar/scriitor, s-ar putea să nu mă mai puteți opri. Iată doar câteva nume: Louise Erdrich, Toni Morrison, Larry McMurtry, Annie Proulx, David Mitchell, Charles Frazier, Cormac McCarthy, Marilynne Robinson, Jonathan Safran Foer, Kazuo Ishiguro, Junot Diaz, M. Allen Cunningham … gata, mă opresc aici.
Sunteți fostă jurnalistă. Ce credeți, e mai ușoară trecerea, din punct de vedere creativ, la ficțiune, pentru cineva care știe să scrie despre realitate?
Munca la ziar a fost un training excelent pentru mine. Am învățat să scriu rapid, concis, la deadline și fără teama că materialele mele vor fi editate. Când m-am apucat să scriu ficțiune, am fost nevoită să renunț la condițiile stricte ale jurnalismului. În locul lor am pus atenția pentru multe romane pe care le-am citit și mi-am lăsat imaginația să zburde.
În românește, Faina are o rezonanță aparte, înseamnă făină, la fel de albă ca zăpada. Și noi suntem influențați de folclorul slav. În Copila de zăpadă ce alte influențe mai sunt?
E o coincidență minunată în numele copilei noastre. Cât despre influențe, îmi place să cred că multe dintre romanele pe care le-am citit m-au ajutat să fiu o scriitoare mai bună. Și sunt convinsă că o influență majoră aspura scriiturii mele o are însăși Alaska.
Scriitorii din Alaska au un stil foarte puternic, dual: sunt duri și sensibili, realiști și visători. Cum reușiți?
Nu m-aș putea gândi la un compliment mai frumos. E minunat să crezi asta despre stilul scriitorilor din Alaska și mă bucur că mă număr printre ei. Dar sincer, nu știu cum reușim să scriem așa, căci sunt foarte multe elemente care ne influențează – literatura, arta, mediul, cultura.
Care e cel mai mare avantaj în a fi scriitor?
Este un anumit sentiment, un influx de adrenalină care apare în timp ce scriu un roman, când vorbele sună melodios când sunt puse alături, rezonează frumos, iar eu încep să văd cum povestea prinde contur, are o direcție și asta mă surprinde și mă încântă. E greu de descris o astfel de stare, dar mi-o doresc de fiecare dată când scriu ceva.
Aveți două fiice. Care sunt poveștile lor preferate?
Fiica mea de 13 ani deja îmi face recomandări de lectură – citesc acum The Night Circus pentru că i-a făcut o adevărată campanie de promovare. Ea a mai citit recent Tarzan și The Giver, iar acum insistă să le iau și eu. Cealaltă fiică are 5 ani și este la vârsta la care poveștile înseamnă lumi care se cer descoperite. Citim cărțile Frog and Toad și deja îmi arată cuvintele pe care le recunoaște. Cea mai recentă poveste de noapte bună este This Is Not My Hat de Jon Klassen – am citit-o de o mie de ori dar niciuna dintre noi nu s-a plictisit de ea.
Care vă este cel mai important vis, astăzi?
Să fiu acasă cu ai mei, să am timp să scriu și să visez și să fiu acolo unde mi-aș dori să fiu.