În curând un nou volum de Andrei Pleșu

Volumul Despre frumusețea uitată a vieții, de Andrei Pleșu, va apărea în cateva zile la editura Humanitas.

Reunind, după cum mărturisește autorul,  „câteva gânduri rapide asupra unor subiecte esențiale, la care în «clipa cea repede» a vieții zilnice nu mai apucăm să reflectăm“, cartea oferă opt motive (capitole) de a trăi frumos și a ne bucura de lumea din jurul nostru: „Ce facem cu viața noastră”, „Despre lucrurile cu adevărat importante”, „Ordinea subtilă a lumii”, „Perplexități și indispoziţii cotidiene”, „Feluri de a fi”, „Cetitul cărților”, „Martirajul limbii române” și „Cum stăm la televizor”.

„Dacă îți acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă și nepătimașă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcționează. Șarpanta lumii (încă) ține. Mai există încă oameni întregi, tradiții vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conține încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.“ (Andrei PLESU)

Back to top