de VIRGINIA COSTESCHI
Până nu demult, autorii indieni contemporani mi se păreau un fel de scenariști de Bollywood, cu cărți gata să fie ecranizate în formula: el și ea se întâlnesc la începutul filmului – el și ea sunt despărțiți de soarta rea – fiecare își cântă și-și dansează iubirea pe unde apucă – el și ea se reunesc la finalul filmului, într-o scenă obligatoriu lacrimogenă.
Dar acum am dat peste Cele nouă chipuri ale inimii, o carte scoasă recent de editura Leda. Nu știu dacă e bine să vă povestesc acțiunea, e banală: se formează la un moment dat un triunghi amoros și fiecare trăiește cum îi permite sufletul. Ajuns în sudul Indiei, în Kerala, pentru a-l cunoaşte pe Koman, unchiul Radhei şi faimos dansator kathakali, autorul de cărți de călătorie Christopher Stewart pătrunde într-o lume magică a măştilor şi a emoţiilor bine temperate. De la prima lor întâlnire, Radha şi unchiul ei sunt atraşi de tânărul enigmatic ce poartă cu el un violoncel şi este mereu curios în legătură cu ceva din trecutul lui Koman. În afara triunghiului rămâne Shyam, soţul Radhei, prea ocupat să rămână bogat ca să observe cum pasiunea femeii pentru străin crește de la o atracție inocentă la o iubire mistuitoare. „El e focul din sângele meu“, spune la un moment dat Radha despre Chris, explicându-i unchiului de ce comite adulterul. Tu ce ai alege într un partener căruia îi pasă ce simți si încearcă să te faca fericită chiar și pentru cinci minute și unul care pune într tine și el perdeaua tradițiilor și a convențiilor, între două episoade din Baywatch? Mai târziu, cand Radha și Chris se topesc în fundal cu tot cu pasiunea lor, în prim-plan rămân Koman, cu aventurile lui din trecut (iubirea față de Angela și pierderea ei) și cu teama permanentă ca nu cumva adulterul nepoatei să fie devoalat, și Shyam, ale cărui frustrări de soț înșelat construiesc scene profunde și reale: „În curând, voi pierde tot ce am. Dragostea. Viața. Visele, onoarea. Tot ce mi-a mai rămas e umilința. Cum să merg mai departe? (…) Plâng pentru că nu mai am decât durerea de care să mă agăț“. Scena despărțirii dintre Radha și Shyam este aproape banală, însă foarte civilizată și e foarte departe de ceea ce vedem noi acum, aici, drept „despărțiri în lumea bună“.
E o carte care îți picură puțin câte puțin din fiecare: sensibilitate, emoție, durere, patimă, regret, nostalgie, iubire, veselie, reverie. Fiecare personaj are vocea lui distinctă, într-un capitol dedicat – asta face oarecum greu de urmărit acțiunea la început, dar pe măsură ce citești realizezi că altfel poveștile lor nu puteau fi spuse. Fiindcă descoperi că sentimentele trăite de Koman în urmă cu câteva zeci de ani sunt reluate de Radha, într-o formă subtilă, în prezent și decodate în cheie personală de Christopher sau Shyam. Și peste toate acestea se insinuează ba un peisaj din Kerala, care îți rămâne în minte insistent, ba un detaliu legat de dansul magic kathakali, un spectacol grandios pe care îți dorești să ajungi să îl vezi live măcar o dată, ba o scenă explicată din Mahabharata, ca pildă pentru vreo decizie neașteptată. Cum spune Koman la un moment dat, kathakali este un mijloc către un scop: acela de a te găsi pe tine prin iubirea pentru altul. „Filosofii spun că nu te poți face stăpân peste dragoste, că n-o poți poseda, că în clipa în care încerci să pui mâna pe ea, îți scapă printre degete“.