Javier Marias, laureat al Premiului Internațional Nonino, ediția 2011

Javier MariasSâmbătă, 29 ianuarie 2011, scriitorul Javier Marias a fost recompensat cu prestigiosul Premiu Internațional Nonino. Pe lista câștigătorilor din acest an, alături de apreciatul scriitor spaniol, s-au mai aflat: arhitectul italian Renzo Piano (Premiul „Maestru al Timpului Nostru”), cercetătoarea americana, în domeniul protecției mediului, Frances Moore Lappe (Premiul „Rist d’Aur”), savantul și umanistul austriac Iren aus Eibl-Eisbesfeldt (Premiul Nonino).

Javier Marias este unul dintre cei mai importanți scriitori spanioli contemporani. Operele sale, traduse în peste treizeci și cinci de limbi, se vând în milioane de exemplare.
Din opera lui Javier Marias, în cadrul colecției BIBLIOTECA POLIROM, va apărea, în traducerea lui Andrei Ionescu, romanul Chipul tău, mâine. Dans și vis, partea a doua a trilogiei Chipul tău, mâine.

Juriul internațional al prestigioaselor Premii Nonino, al cărui președinte a fost V.S. Naipaul, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2001, a avut următoarea componentă: Adonis, Peter Brook, John Banville, Ulderico Bernardi, Luca Cendali, Antonio R. Damasio, Emmanuel Le Roy Ladurie, James Lovelock, Claudio Magris, Norman Manea, Morando Morandini, Edgar Morin și Ermanno Olmi.

Premiile Nonino, ajunse la cea de-a 36-a ediție, se acordă în fiecare an în ultima sâmbătă a lunii ianuarie, răsplătind excelența în cultura și în știință. Cele patru premii anuale sunt oferite unor personalități internaționale din lumea culturii și a științei. Dintre români, scriitorul Norman Manea a primit Premiul Internațional Nonino în 2002. Psihologul francez de origine română, Serge Moscovici, a primit, în 2010, Premiul Nonino – „Maestru al Timpului nostru”.

Javier Marias (n.1951) este unul dintre cei mai importanți scriitori spanioli contemporani. Operele sale, traduse în peste treizeci și cinci de limbi, se vând în milioane de exemplare. A publicat romanele Domeniile lupului (1970), Traversarea orizontului (1971), Monarhul timpului (1978), Secolul (1982), Omul sentimental (1986, distins cu Premio Herralde de Novela), Romanul Oxfordului (Todas las almas, 1989, laureat cu Premio Ciudad de Barcelona, Premio de la Critica și Prix L’Oil et la Lettre), Inima atât de albă (1992, distins cu IMPAC Literary Award și Premio de la Critica), Mâine în bătălie să te gândești la mine (1994, distins cu Prix Femina Etranger, Premio Romulo Gallegos, Premio Arzobispo Juan de San Clemente și Premio Fastenrath de la Real Academia Espanola de la Lengua), Secolul (1995), Spatele negru al timpului (1998), Chipul tău, mâine. 1. Febră și lance (Polirom, 2005; laureat cu Premio Salambo), volume de povestiri (În timp ce ele dormeau, 1990; Când am fost muritor, 1996); eseuri, articole. În anul 1997 a primit Premiul Nelly Sachs, iar în 2000 Premiul Grinzane Cavour pentru întreaga operă.

Back to top