John Locke: un milion de eBooks vândute prin Kindle Direct Publishing

John Locke a devenit primul scriitor publicat independent care a intrat în Kindle Million Club – și cel de-al optulea scriitor care a vândut cel puțin un milion de eBooks prin intermediul Amazon.

Locke a vândut 1.010.370 cărți pentru Kindle prin Kindle Direct Publishing (KDP). Alături de el, în clubul celor mai bine vânduți autori sunt Suzanne Collins, Michael Connelly și James Patterson.

La aflarea acestei vești, Locke s-a arătat foarte entuziast. El a fost unul dintre cei mai fervenți adepți ai KDP, susținând că este cel mai bun prieten al unui scriitor și singurul care se poate lupta cu marile lanțuri de librării atunci când este vorba despre lansarea unui autor independent.

Locke este un scriitor de thrillere, printre care Vegas Moon, A Girl Like You și Wish List. Încă nu este tradus în România. Recent a lansat How I Sold 1 Million eBooks in 5 Months, un ghid pentru scriitori.

Back to top