Mă întreba zilele astea un amic cum se explică faptul că şi eu şi fratele meu sîntem scriitori. Primul Vakulovski de care se ştie a venit în Moldova din Cetatea Albă, pe post de „pisar“, adică „scriitor“, că oamenii erau analfabeţi şi el a venit să-i înveţe să scrie şi să citească. El trebuia să acopere sudul Moldovei, iar frate-so – nordul. Frate-so a dispărut la un moment dat şi se spune că a plecat la Moscova, vestita familie Vakulovski avîndu-l pe el stră-strămoş (unul e director de trust TV, unul e acel prezentator „Okna“, din grupul lui Listiev, care a fost împuşcat în faţa casei – toţi seamănă izbitor de tare cu verii lui tata şi cu tatăl lor, Anton!). Vakulovski din care ne tragem noi s-a 
îndrăgostit de-o fetişcană din satul Antoneşti şi aşa şi-a ancorat rădăcinile aici, unde după aceea au locuit toţi vakulovskienii, pînă la noi, inclusiv bunicii şi părinţii. A fost o dragoste nebună, moldoveanca fiind foarte frumoasă, dar şi hărţăgoasă şi şmecheră, iar el – serios şi înţelept, bunicul mi-a povestit multe istorii haioase despre familia acestui prim Vakulovski antonean. De exemplu, îi plăcea să aibă în beci un butoiaş de vin de care să nu se atingă nimeni, restul erau pentru toată lumea, iar butoiul lui nu avea cep. Cînd se termina vinul şi vroia să-i dea cep, descoperea că iubita îl şi terminase, dîndu-i cep în partea dinspre perete. Şi el, şi tot neamul lui au fost intelectuali, dar după el tata e primul care a scris de-adevăratelea (a VIII-a generaţie după „scriitor“!), ceilalţi fiind învăţători şi profesori de orice altceva în afară de literatură: geografie, istorie, pregătire militară, chimie, matematică… Tata era foarte talentat din copilărie, s-au mai păstrat desene de-ale lui şi acum, unele artistice şi abstracte, altele clasice – pisici, oameni, bunicul şi bunica tineri. A şi studiat pictură la Universitatea din Leningrad, dar prin corespondenţă, că era student la Filologie la Universitatea de Stat din Moldova. Era considerat un fel de cap al generaţiei, dar a refuzat să scrie acel poem tribut partidului, aşa că a debutat abia după căderea URSS-ului, cu proză scurtă, apoi cu un volum de istorie recentă, despre foametea de după cel de-al II-lea Război Mondial. N-a acceptat nici propunerea să rămînă la universitate, s-a întors în Antoneşti să mă crească pe mine sănătos (născut în ultimul lor an de studenţie). Pe noi ne-a antrenat din fragedă copilărie: ne jucam în verandă de-a literatura – el spunea un vers, eu un vers şi tot aşa. Pe frate-meu, Alexandru, l-a antrenat pentru proză. Ambii scriem şi proză, şi poezie, şi teatru, şi eseistică, dar lumea mă crede poet, iar pe el – prozator…
Carte de vizită
Mihail Vakulovski a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova, în 2002 susţine doctoratul la Universitatea Bucureşti (cond. şt. – Nicolae Manolescu). Autor al cărţilor: Nemuritor în păpuşoi (poezie, Arc, Chişinău, 1997; ediţia a II-a – Vinea, Bucureşti, 2006), Nicolae Manolescu (monografie, Aula, Braşov, 2000), Caiet cu zmei de care n-am mai ridicat niciodată nici măcar în copilărie (poezie, Biblioteca de Poezie, Bucureşti, 2002), TU, cu Alexandru Vakulovski (Biblioteca de Poezie, Bucureşti, 2002), Tatuaje (poezie, Vinea, Bucureşti, 2003), odada (poezie, Vinea, Bucureşti, 2004. Ediţia a II-a – 2009), Holocaustul evreilor români (Din mărturiile supravieţuitorilor) (istorie recentă, Polirom, Iaşi, 2004), Piatra lui Sisif sub limba lui Demostene (poezie, Pontica, Bucureşti, 2005), ИЛЬ ПЛЁ (poezie, Biblioteca Argeş, Piteşti, 2006), Autobiografie (poezie, Biblioteca Stare de Urgenţă, Chişinău, 2009), nEUROCHIRURGIE (teatru, Vinea, Bucureşti, 2010), Portret de grup cu generaţia „optzeci” (Poezia) (critică literară, Tracus Arte, Bucureşti, 2010), Tiuk! (antologie de proză Klu) (Biblioteca Revistei la Plic, Bucureşti-Chişinău, 2010), Tovarăşi de cameră. Student la Chişinău (Cartea Românească, Bucureşti, 2011), Zece basarabeni pentru cultura română (Interviuri cu tinerii dintre milenii) (Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2011), Portret de grup cu generaţia „optzeci” (Interviuri) (Tracus Arte, Bucureşti, 2011), Biblidioteca (roman, Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2012). Prezent în mai multe antologii din ţară şi din străinătate. Traducător din literatura rusă. Premiul US din Moldova & Premiul SOROS pentru Nemuritor în păpuşoi (1997), Marele Premiu Underground Literar pentru Management Cultural Performant (2001), Premiul Underground „Zona alternativă” pentru „Biblioteca Tiuk!” (2002), Premiul Tomis pentru cel mai bun traducător (Constanţa, 2008), premiul Timpul pentru cea mai bună carte de critică literară (2010), Premiul Salonului Internaţional de Carte din Chişinău pentru Zece basarabeni pentru cultura română (Interviuri cu tinerii dintre milenii), 2012. A a făcut parte din echipa naţională a României la Cupa Naţiunilor de la Baku (2007) a jocului intelectual „Ce? Unde? Cînd?”. Fondator al revistei web Tiuk!, împreună cu Alexandru Vakulovski, Carmina Vakulovski, Dan Perjovschi. Blog: http://vakulovski.livejournal.com/. Redactor şef la revista Zile şi Nopţi (Braşov), realizator al revistei web Tiuk! (k-avem kef) – www.tiuk.reea.net/. Doctor în filologie.
Foto autor: Alexandru Bîtcă