Cărțile au stârnit dintotdeauna pasiuni. Unele pozitive, de atașament, admirație, iubire. Altele negative: dezaprobare, desființare, ură. Culmea, cei mai acerbi dușmani ai cărții au fost, în unele situații, cei care aveau menirea de a le îngriji și a le dărui spre studiu cititorilor. Bibliotecarii. Alți judecători ai vorbelor frumoase au fost vameși, polițiști, magistrați, clerici, politicieni. Oameni care și-au clădit carierele pe cuvântul scris și care au în fișa postului apărarea și încurajarea libertății de exprimare.
Veți descoperi mai jos un eșantion de 25 de titluri importante ale literaturii universale, care au avut însă nenorocul să dea peste vreun bibliotecar zelos sau peste autorități obtuze. Acum, dacă vă incită lucrurile interzise, o puteți considera o listă de lectură obligatorie pentru 2012.
1984, de George Orwell, interzisă în biblioteca din Jackson County, Fla. (1981) pentru că este un „roman pro-comunist și conține sex explicit“.
Ulise de James Joyce a avut un destin ciudat. Numit ba cel mai bun roman al secolului 20, ba cea mai stupidă creație literară, romanul a stârnit întotdeauna câte o reacție. În Statele Unite a fost interzis timp de mulți ani, așa că turiștii care îl aveau în bagaj se trezeau că rămân fără el la vamă. În România tocmai a apărut o ediție nouă, la editura Univers. Tirajul e limitat, așa că dacă vreți o porție din păcatul literar al lui Joyce, grăbiți-vă!
Aventurile lui Tom Sawyer, de Mark Twain, scoasă din lista bibliotecilor din Brooklyn, N.Y. (1876) și Denver, Colorado (1876). Confiscată la granița rusească în 1930. Scoasă din programa școlară de clasa a VII-a din cauza limbajului rasist, în 1987.
Aventurile lui Alice în Țara Minunilor, de Lewis Carroll, a fost interzisă în China în 1931, pentru că punea animalele și oamenii la același nivel.
Jurnalul Annei Frank a fost interzis în Wise County, Virginia (1982) din cauza pasajelor cu conținut sexual explicit. Patru membri ai comitetului literar din Alabama au cerut retragerea acestei cărți din biblioteci pentru că este prea tristă.
1001 de nopți a fost cartea care a enervat vameșii americani în perioada 1927 – 1931. Orice exemplar găsit în bagajele celor care intrau în America era confiscat. A fost confiscată și în Egipt, în 1985, pe motiv că are pasaje care aduc afront moralei musulmane. A fost considerată nepotrivită pentru elevii israelieni în 1985. Iată că până la urmă arabii și israelienii au căzut de acord asupra unei chestiuni.
Iubire, de Toni Morrison, a fost interzisă în școlile din St. Augustine, Florida, în 1995, iar doi ani mai târziu, în statul Maine, pentru că are un limbaj obscen. Acest roman, laureat cu Pulitzer în 1987, a fost inclus în cele din urmă în clasele de studiu avansat al limbii engleze.
Minunata lume nouă, de Aldous Huxley, a fost interzisă în Irlanda în 1932 și scoasă din școlile din Yukon, Oklahoma (1988) și Corona-Norco, California (1993) pentru că „se concentrează pe activități negative“.
Chemarea străbunilor, de Jack London a fost interzisă în Italia și în Iugoslavia, în 1929, și arsă de naziști în 1932.
Povestiri din Canterbury, de Geoffrey Chaucer , a avut o istorie zbuciumată, cu numeroase reeditări, care de care mai pudice. Încă nu este acceptat pentru studiul în liceu.
De veghe în lanul de secară, de J.D. Salinger, a devenit ținta cenzurii imediat după publicarea primei ediții, în 1951. Un studiu american din 1992 arăta că după 40 de ani încă stârnea antipatii, fiind considerat unul dintre cele mai anticreștine romane americane.
Charlie și fabrica de ciocolată, de Roald Dahl, a fost ștearsă de pe lista cărților din biblioteca Boulder, Colorado în 1988, pentru că „expunea o filosofie ieftină de viață“.
Culoarea purpurie, de Alice Walker, laureată cu Pulitzer, a fost discutată timp de nouă luni în consiliul editorial din Oakland, pentru că promova „idei despre relații inter-rasiale, despre relația cu Dumnezeu, despre istoria africană și sexualitate“. În cele din urmă a trecut testul și cititorii s-au putut bucura de ea. Însă a fost interzisă în școli din America în perioada 1984 – 1997.
…Să ucizi o pasăre cântătoare, de Harper Lee, este considerată aproape unanim o operă minunată de ficțiune. Cu toate acestea, tematica sexuală și rasistă i-a adus mulți dușmani în anii 70, în America.
American Psycho, de Bret Easton Ellis, este ținta frecventă a protestelor, din cauza violenței și a conținutului explicit al scenelor sale. Pentru că victimele sunt toate femei, cartea este considerată a fi manualul misoginului extrem.
Stăpânul inelelor, de J.R.R. Tolkien, – un creștin fervent – a fost considerată „satanică“ și chiar arsă de membrii unei comunități religioase în New Mexico, în 2001.
Candide sau optimistul, de Voltaire, discută despre religie, politică, filozofie. A fost interzisă imediat după apariție, în 1759, fiind considerată blasfemiatoare, imorală și subversivă.
Leagănul pisicii (Cat’s Craddle) de Kurt Vonnegut, a fost interzisă în 1972 în școlile din Ohio, fără vreun motiv evident. Membrii comisiei au calificat-o drept „bolnavă“ și „gunoi“. Interdicția a fost ridicată în 1976.
Frankenstein de Mary Shelley, a fost condamnată încă de la apariția sa, în 1818. A fost calificată drept indecentă, obscenă, îndoielnică, anticreștină.
Seria Harry Potter de J.K. Rowling, a fost considerată o apologie a vrăjitoriei, nocivă pentru copii, susținătoare a culturilor păgâne, cu substrat politic.
Amantul doamnei Chatterley de D.H. Lawrence, scrisă în 1928, a fost pârâta în numeroase procese de obscenitate publică în Marea Britanie, Statele Unite și alte țări, până în 1960. Puritanii dezaprobau scenele explicite de sex și folosirea cuvintelor triviale.
Împăratul muștelor de William Golding, deși un roman popular și foarte aclamat de critici, a fost acuzat de vilență extremă, limbaj dur, sexualitate explicită și rasism. Alții l-au considerat ofensator la adresa religiei, a femeilor și a persoanelor cu handicap.
Șoareci și oameni de John Steinbeck n-a putut fi inclus pe lista lecturilor școalare timp de mai multe decenii și a intrat cu greu în bibliotecile americane. Cea mai frecventă obiecție se referă la limbajul frust, ofensele aduse creștinilor, femeilor și minorităților.
Fructele mâniei de John Steinbeck, laureat cu Pulitzer în 1939, a fost interzisă și chiar arsă, prin anii ‘50, din cauza așa-ziselor simpatii socialiste. Iar proprietarii de ferme au dezaprobat în cor descrierea modului abuziv în care erau tratați muncitorii emigranți, parte din roman pentru care Steinbeck s-a documentat temeinic.
Aventurile lui Huckleberry Finn de Mark Twain, un clasic de la 1884, a împărțit lumea cititorilor în rasiști și toleranți. Limbajul rasist extrem iți oferă două ipoteze antagonice: fie Twain era rasist, fie încerca să demonteze această prejudecată. We’ll never know!