Un manuscris de demult cuprinde secretul vieţii noastre. Trăieşte clipa pentru a-ţi păstra sufletul viu!
14 iulie 1099. În ajunul bătăliei pentru Ierusalim, cruciaţii aşteaptă, dincolo de ziduri, zorile, când va începe asaltul. Locuitorii din Oraşul Sfânt – creştini, evrei şi musulmani – se adună spre a-l asculta pe grecul înţelept căruia îi zic Coptul. El nu le spune nimic despre bătălia iminentă, ci le vorbeşte despre învăţămintele desprinse din viaţa de toate zilele, din provocările şi greutăţile pe care fiecare trebuie să le înfrunte, despre credinţă şi puterea de a transforma înfrângerile în începuturi de drum. Adevărata înţelepciune provine din iubire, din clipele de suferinţă prin care trecem, dar şi din cele de glorie, din îngemănarea perpetuă a vieţii cu moartea.
Manuscrisul găsit la Accra ne invită să medităm la cât de important este să-ţi trăieşti prezentul şi la principiile şi valorile umane. Fără ele, nimeni nu poate merge mai departe. Însemnate pe un papirus, ascunse într-o peşteră din deşertul egiptean, spusele înţeleptului grec ajung astfel până la noi. La întrebările despre dragoste, pierdere,
înfrângere, singurătate, teamă, loialitate, sex, viitor, calea de urmat, el dă răspunsuri la fel de adevărate şi după o mie de ani. „Manuscrisul găsit la Accra nu este o carte care să se citească pe nerăsuflate. Paginile trebuie parcurse pe îndelete, iar cartea – păstrată mereu aproape, căci îi va dezvălui de fiecare dată celui ce o deschide un nou înţeles“, scrie publicația Epoca.
Iată un interviu cu celebrul scriitor despre cel mai recent volum al său, despre obstacolele depășite recent și despre viitorul cărții:
Paulo, eşti specialist în amestecarea realităţii cu ficţiunea în cărţile tale. Ce este fapt şi ce este ficţiune în Manuscrisul găsit la Accra?
Există o mie de moduri de a interpreta realitatea. Să distingi între fapte şi ficţiune nu-i este greu numai scriitorului, ci oricărei persoane. Trăim sub un bombardament de informaţii pe care le credem a fi fapte, când adeseori ele pot fi ficţiune.
Manuscrisul găsit la Accra se bazează pe valori, iar valorile nu sunt niciodată ficţiune. Ele traversează timpurile. Cartea nu are pretenţia să explice sau să descrie valori, ci să arate că întrebările pe care le aveam acum o mie de ani rămân vii, să arate cum ar fi fost explicate acum o mie de ani şi cum sunt explicate astăzi.
Nedorita de Oameni – moartea – este foarte prezentă în cartea aceasta. Asta are vreo legătură cu spaima pe care ai avut-o din cauza unei probleme de sănătate anul trecut?
Când medicul mi-a spus, la 30 noiembrie 2011, că voi muri, că Nedorita de Oameni va veni, nu am avut mult timp să mă gândesc. Sau mă operam imediat, sau muream. Două zile mai târziu mi s-a făcut un cateterism. În noaptea din ajun m-am culcat şi mi-am spus: „Asta e, viaţă, dacă o să mor, o să mor fericit! Nedorita de Oameni a venit şi, cum spune poemul lui Manuel Bandeira, a găsit casa curată, masa pusă, fiecare lucru la locul lui. Am trăit tot ce trebuia să trăiesc. Întotdeauna mi-am depăşit limitele. Am avut o tinereţe spectaculoasă, pentru că a coincis cu epoca hippy – total diferită de ziua de azi, când oamenii sunt mult mai prudenţi. Am fost imprudent absolut, ceea ce socotesc o calitate. Lângă mine doarme femeia pe care o iubesc şi o voi iubi totdeauna. M-am însurat cu ea acum 33 de ani, mi-am petrecut jumătate din viaţă alături de ea. Şi, până la urmă, am reuşit să am succes în ceea ce visam: să fiu scriitor. Atunci, dacă Nedorita de Oameni va veni mâine, va fi binevenită“.
Manuscrisul găsit la Accra vorbeşte despre valorile care împing înainte vieţile noastre. Coptul este alter ego-ul tău? Cuvintele lui sunt testamentul tău?
Cuvintele Coptului nu sunt testamentul meu, testamentul meu este întreaga mea operă. Dar Coptul este într-adevăr alter ego-ul meu, doar că e mai înţelept decât mine, eu nu am toată înţelepciunea aceea. Când scriitorul scrie, intră în transă, se conectează cu ceea ce numesc în Alchimistul „sufletul lumii“. Iar cartea asta este un omagiu adus lui Khalil Gibran şi unei cărţi acum uitate, din păcate, care este Profetul.
Fraze şi expresii din Manuel Bandeira, din Shakespeare şi din Biblie apar în Manuscrisul găsit la Accra. Sunt lecturile tale recurente? Ce cărţi se află întotdeauna la căpătâiul tău?
La căpătâiul meu se află întotdeauna un Kindle. Există în el lucruri pe care le recitesc mereu, ca Jorge Luis Borges şi Biblia. La fel, îmi place mult William Blake.
Sunt partizanul ideii că trebuie să citeşti o carte şi pe urmă să o laşi să „călătorească“. Când văd o carte de-a mea foarte uzată, simt o enormă bucurie, pentru că ştiu că a fost citită de mai multe persoane. Am puţine lecturi recurente, dar citesc mult. Cititul, pentru mine, este una din marile plăceri ale vieţii.
Ca Ierusalimul din manuscris, lumea de astăzi trăieşte o criză financiară şi o criză a valorilor etice şi morale. Cum răspunzi la întrebarea de pe coperta a patra a cărţii tale (ediţia braziliană a cărţii): Care sunt valorile care dăinuie după ce tot a fost distrus?
Singura valoare care trebuie păstrată este curajul. Când nu ai curaj, cauţi alte valori, despre care vorbesc în carte.
Când m-am hotărât să scriu Manuscrisul găsit la Accra, m-am gândit cum în ziua de azi nimeni nu mai are curaj, nimeni nu mai îndrăzneşte şi toţi s-au adaptat.
Nu cred prea mult în crizele financiare şi cele ale valorilor morale şi etice. Cred că tocmai pentru că există multă frică de a îndrăzni devin oamenii mai conservatori şi mai rigizi, indiferent dacă sunt creştini, iudei sau musulmani. În fond „lumea se îndreaptă spre un fundamentalism religios“. Există o lege iudaică ce spune: „Nu-i face vecinului tău ce nu vrei ca vecinul tău să-ţi facă“. Aceasta este marea valoare morală şi etică ce trebuie respectată, este regula de aur. Folosind Ierusalimul ca decor al cărţii, vreau să arăt că este perfect posibil să convieţuieşti cu vecinul fără să încerci să-i impui valori.
Eşti unul dintre autorii care s-a adaptat cel mai bine la lumea digitală şi oportunităţile ei. Cartea ta, pe de altă parte, tratează despre tradiţia orală, imortalizată apoi pe un papirus. Crezi că vechiul şi noul pot convieţui când este vorba de comunicare ? Cum îţi imaginezi viitorul cărţii ?
Viitorul cărţii trece pe alte platforme. Adică va exista suportul electronic, suportul reţelelor de socializare, vom avea multe modalităţi de a scrie. Dar cartea nu va înceta niciodată să existe. În ziua de azi, scriitorul are o gamă mult mai mare de posibilităţi, care trebuie să fie explorate şi nu sunt. Mai bine spus, sunt explorate de persoane care sunt pasionate de gadget-uri, în timp ce intelectualii continuă să deplângă moartea lecturii – ceea ce nu e o noutate, ei au reclamat asta întotdeauna.
Trebuie să ai curiozitate, inocenţa de care vorbeşte William Blake de a vedea lucrurile ca noi. Când am descoperit eu reţelele de socializare, am simţit o enormă plăcere şi mi-a devenit un instrument foarte util. Atunci, vechiul şi noul nu numai pot să convieţuiască, dar sunt chiar inseparabile.
Noile tehnologii şi tradiţiile orale trebuie şi pot să convieţuiască. Caut să-mi alimentez blogurile şi postările cu poveşti pe care le-am învăţat, din copilărie până astăzi, iar asta este cea mai bună manieră de a transmite orice gând. Literatura trece printr-o mutaţie radicală de stil. Majoritatea aşa-numiţilor intelectuali consacraţi nu văd asta. M-a surprins un recent interviu al lui Umberto Eco care spunea că era contra iPad-urilor până ce şi-a cumpărat unul şi s-a „convertit“.
Cred că e vorba despre teama de necunoscut, nu numai în legătură cu tehnologia, ci şi cu multe alte lucruri. Oamenii trebuie să-şi permită inocenţa aceasta, fascinaţia asta sau, ca să folosesc o expresie a lui Manuel Bandeira, această iluminare.
Reproducere autorizată de Editura Sextante.
Mulțumim doamnei Micaela Ghiţescu pentru traducerea interviului.