Nu am un ceasornic exact pentru scris. Poezie scriu doar când simt că, dacă nu scriu, risc să mă consum într-un dezechilibru acut, psihic și sufletește. Proza, în schimb, o gândesc ca pe o construcţie, ca pe un edificiu cu oase bine amplasate, şlefuite, cu ferestre largi, cu uşi încăpătoare şi odăi la fel, pline de narativitate.
Este vorba întotdeauna de plăcere şi mai ales de urgenţă lăuntrică. Scriu proză şi poezie din urgenţă interioară. Poezia 
mă descuamează cel mai bine, mă curăţă de toxine şi reziduuri mentale. Poezia este şi o cură, o terapie, probabil de aceea sunt destul de vehementă aici.
Cu proza este altfel: ador poveştile, să spun poveşti şi să ascult poveşti. Îmi place să mă înfăşor în fraze ca într-un cocon dantelat. Îmi place să migălesc proza, să o încarc şi să o descarc în mine ca pe un marfar de preţ, cu marfă de contrabandă. Când scriu proză, încerc întotdeauna să îmi asum o arhitectură narativă, un stil personalizat și mai ales impetuozitate.
Măştile feminine pe care le utilizez în poezia mea alcătuiesc nişte ipostaze de căutare a unei căi prin substitute teatrale, histrionice sau, dimpotrivă, prin rană vie. Este vorba despre o questa, la al cărei capăt nici eu nu ştiu ce se găseşte. La începuturi, voiam să scriu o poezie masculină, să fiu poet şi nu poetă. Dar timpul mi-a dovedit că e foarte bine că sunt femeie.
Lucrez de aproape zece ani la ceva atipic pentru mine: un roman-frescă despre perioada comunistă și postcomunistă a României. Un roman realist (prin urmare), la care m-au provocat studenții mei (de odinioară, de la Jurnalism, dar și de la Litere). Este un roman cu peste 30 de personaje (destule dintre ele istorice – Ceaușescu, Gheorghe Pintilie, Elena Ceaușescu și mulți alții), despre victime și călăi. Dar mă feresc de lucruri teziste și tendențioase: ceea ce mă interesează este tocmai linia fină și subtilă care desparte, uneori, victimele de călăi. Mai am puțin și închei acest roman-frescă, neobișnuit pentru proza mea (care de obicei este de factură fantastică și auto-ficțională). Dar nu mă grăbesc: nu mă pot grăbi lucrând pe istoria atât de complicată a României în secolul XX.
Carte de vizită
Ruxandra Cesereanu (Cluj, 17 august 1963) este poetă, prozatoare, eseistă. A urmat cursurile Facultăţii de Litere din Cluj, pe care a absolvit-o în 1985. În timpul facultăţii a fost redactor şi s-a format la revista Echinox. Din 1991 este redactor la revista de cultură Steaua. Actualmente este conferenţiar la Catedra de literatură comparată a Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din staff-ul Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, de la Cluj, în cadrul căruia susţine ateliere de scriere creatoare în poezie şi proză.
Cărţi publicate: Poezie: Zona vie (1993); Grădina deliciilor (1993); Cădere deasupra oraşului (1994) – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj; Oceanul Schizoidian (1998, 2006); Femeia-cruciat (antologie, 1999); Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane (2002); Kore-Persefona (2004) – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj; Coma (2008) – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj, Ţinutul celălalt (2011).
Proză: Călătorie prin oglinzi (1989); Purgatoriile (1997); Tricephalos (2002); Nebulon (2005) – Premiul Clubului Lions; Naşterea dorinţelor lichide (2007), Angelus (2010).
Eseu: Călătorie spre centrul infernului. Gulagul în conştiinţa românească (1998) – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj, Premiul „Ion Negoiţescu” al revistei Apostrof; Panopticum. Tortura politică în secolul XX (2001) – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj; Imaginarul violent al românilor (2003); Decembrie ’89. Deconstrucţia unei revoluţii (2004) – Premiul revistei Cuvântul; Gulagul în conştiinţa românească. Memorialistica şi literatura închisorilor şi lagărelor comuniste (2005); Năravuri româneşti (2007); Gourmet. Céline, Bulgakov, Cortázar, Rushdie (2009); Comunism şi represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid naţional (2006), Biblioteca stranie (2010).
Cărţi speciale: Deliruri şi delire. O antologie a poeziei onirice româneşti (2000); Submarinul iertat, poem-roman, în colaborare cu Andrei Codrescu (2007), Premiul România Cultural.
Este autoarea eseului artistic de scurtmetraj Treisprezece biserici (TVR Cluj, 1998) şi a eseului documentar (împreună cu Doru Pop) Memorie, oroare, supravieţuire (2008).