BookMag. Oameni mari despre cărți bune
Bunică-mea din partea mamei, Maria, n-a fost la școală nici măcar o zi din viața-i fabuloasă în care n-a ieșit din satul ei decât până la Ploiești. A rămas analfabetă pentru că a trebuit să aibă grijă de o soră mai mică, născută în condiții nefericite și rămasă neajutoarată în toată scurta ei viață. „Cum s-o dăm, maică, la azil? Ce vină avea ea, săraca? Ș-apoi, ce-ar fi zis lumea?! Pe de altă parte, pe tata l-a acceptat în familie pentru că „E băiat cu facultate!
Cum scriu? Foarte greu şi foarte dezordonat, pe toane, pe stări. Nici măcar presiunea deadline-ului nu a mai funcţionat în ultimii ani, deşi, pe vremuri, era singura în stare să mă mobilizeze. Îi respect pe cei care au această disciplină a scrisului zilnic (scriu şi eu zilnic mailuri, mesaje, dar asta e cu totul altceva), cred că doar ea te face profesionist.
Pentru mine scrisul nu e o chestiune sofisticată, complicată, care să necesite inspiraţie, muze etc. Scriu ca un reporter de ştiri. Am notiţe (defect profesional), memorie bună şi-mi place să povestesc.
Am avut din adolescenţă dorinţa de a scrie romane, dar n-am publicat decât foarte târziu, într-o măsură, presupun, şi pentru că eram foarte orgolios şi nu acceptam să renunţ la anumite pagini sau personaje care nu erau acceptate de cenzură.
Scriu ca să nu mor de plictiseală. Scrisul e o activitate cotidiană. Aşa că nu văd nimic spectaculos în a-l practica. Acesta e tabietul meu. Am uitat să scriu cu pixul. Degetele nu mă ascultă. Tastatura îmi place oricum mai mult. Îmi dă o stare vintage. Până la urmă, e o maşină de scris updatată.
Din când în când se întâmplă ca dintre poveştile care trec pe lângă mine zi de zi una să nu-mi dea pace. Mi se înşurubează în minte un personaj sau un loc sau o replică şi nu se dă dusă până când în jurul ei nu reuşesc să construiesc un text.
La 25 de ani m-am trezit pe un continent străin. Era soare, cald, multe mașini de teren, drumuri cu benzi galbene, multă muncă și multă oboseală.
Pentru a scrie, ca și pentru a trăi, orice moment e bun, orice loc e favorabil. Scrisul este acum pentru mine o modalitate de a fi prezentă la experienţele vieţii personale și profesionale și într-un registru creativ. Un fel de proces de ascultare şi redare a ritmului şi armoniilor pe care le compun ideile, în cuvinte și imagini. Pentru a scrie ceva despre, să zicem, o floare am nevoie să las mintea liberă să se simtă privită de acea floare. Pentru a scrie ceva despre și pentru oameni, am nevoie să înțeleg dincolo de obișnuințele mentale și emoționale învățate.
După moartea tatălui lui, sortând diverse vechituri, un personaj de-al lui Paul Auster e bântuit de biografia tatălui lui pe care își dă seama că-l cunoscuse prea puțin…
În vacanţă am fost în Sicilia şi, gândindu-mă acum la acea călătorie, în primul rând îmi vine în creier o dimineaţă de vară, cu un cer albit de căldură. Stăteam pe un trotuar şi mă holbam la un controlor de trafic, care cărăbănea la greu o granita cu pâine. Rupea câte o felioară şi-o mozolea în zăpada din cutia de plastic. Sicilianul nu avea mai mult de 35 de ani, cu toate că peste faţa cam necăjită părea să fi trecut mai multă vreme.