Cum scriu? Foarte greu şi foarte dezordonat, pe toane, pe stări. Nici măcar presiunea deadline-ului nu a mai funcţionat în ultimii ani, deşi, pe vremuri, era singura în stare să mă mobilizeze. Îi respect pe cei care au această disciplină a scrisului zilnic (scriu şi eu zilnic mailuri, mesaje, dar asta e cu totul altceva), cred că doar ea te face profesionist. Şi, contrar prejudecăţilor romantice, nu e rău să fii profesionist când e vorba de scris, e – uneori – chiar mai important decât să fii talentat şi cumplit de inegal. Am avut mereu o relaţie furtunoasă cu scrisul, o relaţie amoroasă cu năbădăi, niciodată casnică, niciodată aşezată. Scriu de cele mai multe ori dimineaţa foarte devreme. Noaptea nu funcţionez, fiindcă sunt dependentă de cele 8 ore de somn. Cred că ăsta e singurul lucru pe care-l fac disciplinat. Leg aproape pavlovian scrisul de cafea şi, pentru că am ajuns să beau multă, am apelat şi la fake-uri: cafea fără cofeină, inka şi alte combinaţii nefericite. Mai bună e o cafea cinstită decât cinci căni de păcăleli.
La Carte de identităţi, care e teza mea de doctorat revăzută şi completată pe ici, pe colo, am scris la fel de inegal. Am lăsat-o trei ani şi ceva în sertar, timp în care nu suportam nici măcar ideea că e acolo, deşi ea era contractată deja de către Editura Cartea Românească. S-a întâmplat ceva ce nu pot explica până la capăt: pur şi simplu, nu m-am putut apropia de ea, eram îngrozită că va trebui să mă „revăd”. Abia în 2013, graţie răbdării afectuoase şi a susţinerii Mădălinei Ghiu, am reluat-o şi am adus-o la forma actuală. Dacă ar fi fost după mintea mea, aş mai fi ţinut-o încă 10 ani, pentru că în continuare eram nemulţumită şi mereu mai găseam ceva de schimbat, de adăugat. Dar, dincolo de experienţa acestei cărţi, faptul de a mă reciti mi-a provocat întotdeauna o mare angoasă, fiindcă întotdeauna momentul prezent al relecturii e mai bogat, e mai sus şi te pune în faţa unui trecut imperfect. Are legătură cu a te împăca, per total, cu tine mai mult decât cu scrisul în sine.
Am scris – inconştient, dar cu atât mai adevărat – Cartea de identităţi ca pe o carte de ficţiune. Dar fiind subiectul spumos, mi-am dorit să fie o carte light, lizibilă, plăcută, poate chiar amuzantă. Dar, sper, şi convingătoare. Mi-am dorit o carte pe care s-o poată citi toată lumea, nu doar specialiştii. În felul ei, e, de fapt, o autoficţiune. Poate va urma un roman, că, mai nou, toată lumea din jur îmi prooroceşte asta.
Carte de vizită
Florina Pîrjol s-a născut pe 23 martie 1980, în Oneşti. În 2003 a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, secţia română-engleză, cu o lucrare de licenţă despre metaficţiunile istoriografice în spaţiul postbelic românesc, iar în 2004 programul de studii aprofundate al aceleiaşi universităţi. În 2010 a devenit doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti. În perioada 2010-2013 a fost cercetător postdoctoral al aceleiaşi instituţii, pregătind o lucrare despre intersecţia dintre literatură şi gastronomie în spaţiul românesc. A fost redactor al revistelor Cultura, Observator Cultural şi Time Out Bucureşti şi a lucrat ca traducător, consilier editorial, redactor şi PR manager la Editura Leda, Editura IBU Publishing şi Editura Trei. A publicat numeroase articole, interviuri şi eseuri în cele mai importante reviste culturale româneşti. În 2008 şi 2009 a semnat o rubrică la secţiunea de cultură a cotidianului România liberă. În 2007-2008 şi 2012 a susţinut seminarii la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.