La şase luni după lansarea primelor cărţi în format digital, Polirom are deja o ofertă de 250 de titluri, din care nu lipsesc cele de literatură română şi universală, nici cărţile de istorie, critică literară, religie, sociologie sau psihologie. Aflată însă la început de drum, industria de e-publishing din România propune încă prea puţin potenţialilor cititori, chiar dacă oferta o depăşeşte pe cea a unor ţări precum Austria sau Slovenia. Conform raportului publicat de www. publishersweekly.com, oferta de cărţi digitale în anul 2011 a fost de 25.000 de titluri în Germania, 22.000 în Franţa, 10.000 de titluri în Spania şi Italia, 5.000 în Suedia şi Olanda şi 18.000 în Polonia, în vreme ce oferta românească poate fi estimată doar la circa 1.000 de titluri. Este şi motivul pentru care Polirom îşi propune să lanseze în 2012 minim 250 de titluri noi în format digital, ceea ce ar însemna şi o dublare a ofertei actuale.