Etichetă: libertate

Romanul-valiză al lui Franzen (bonus: DESEN)

Franzen practică înverşunat exerciţiul de bază al limbajului literar. Scrii un roman ca să pui în scenă păreri greu de exprimat şi de demonstrat altfel în birocraţia intelectuală contemporană. Scrii un roman ca să oferi secţiuni şi mostre dintr-o societate, epocă, fără să te chinui cine ştie ce să impresionezi, să te dai mare artist nonconformist. Şi mai scrii roman aşa cum trăieşti: când inerţie, când intenţionalitate, când lene – iese doar cu ceva noroc, ceva onestitate, ceva oportunism-populist, teme la modă.

Continue Reading
„Libertate“ de Jonathan Franzen  În curând la Polirom

Cea mai nouă traducere din opera lui Jonathan Franzen, Libertate, este extrem de așteptată de cititorii români, urmând să apară foarte curând la Polirom. Libertate este poate „cel mai bun roman al secolului (Guardian), a cărui publicare a fost considerată un veritabil fenomen cultural în Statele Unite – dovadă stă faptul că însuși președintele Obama a cerut, vara trecută, un exemplar înainte ca romanul să fie lansat oficial, ca să-l poată citi în vacanță. Vă oferim un fragment în avanpremieră:

Continue Reading
Back to top