Cu Pamuk am avut dintotdeauna o relație stranie. La fiecare carte începutul mă atrage, lumea lui mă fascinează, apoi mă poticnesc în vreo descriere, care nu sună rău deloc, dar pare că e prea dantelată. Ferrante, în schimb, mă duce până spre final trezindu-mi tot felul de reacții, dar după ce închid cartea mi-e cam nesuferită. Dar îi iubesc tare pe amândoi, așa că o să încerc să mă împac cu mine la fiecare lectură din Pamuk sau Ferrante – căci n-aș putea nicicând să ignor pe vreunul.