BookMag. Oameni mari despre cărți bune
Aurora Liiceanu este nu doar o autoare prolifică, ci și o cititoare redutabilă. Știe tot ce apare, alege cu parcimonie următoarea carte și întotdeauna are de făcut recomandări remarcabile. Mărturisește că nu poate fi credincioasă unei cărți à la longue, așa că are favorite... sezoniere, căci timpul nu-i permite să se întoarcă la lecturi trecute, iar curiozitatea n-o lasă să nu citească tot ce îi stârnește interesul. Prin urmare, aceasta este lista de început de toamnă:
Cristian Teodorescu este unul dintre cei mai apreciați jurnaliști și un autor contemporan remarcabil. L-am provocat să ne dea lista celor mai iubite zece cărți ale sale, titlurile la care se întoarce din când în când sau care i-au rămas …
Începînd de mîine, 29 mai, vizitatorii ediției de anul acesta a Salonului Internațional de Carte Bookfest au ocazia de a se întîlni cu primii oaspeți din străinătate: standul trinațional va găzdui 3 evenimente (o lectură publică, o lansare de carte și o întîlnire cu artistul vizual austriac Josef Trattner), iar în studioul RFI din cadrul salonului de carte, Tobias Voss, directorului Departamentului de Relații Internaționale al celui mai important tîrg de carte din lume, Frankfurter Buchmesse, va dialoga timp de o oră (11.00-12.00) cu jurnalista Mihaela Dedeoglu.
Înainte de a pierde casa copilăriei mele, nu scrisesem un rând. M-am apucat să scriu pentru că nu puteam să accept că nu voi mai pune vreodată piciorul acolo. Şi, pe măsură ce scriam, îmi dădeam seama că încep să o iubesc pe fata aceea cu vise caraghios de îndrăzneţe, pe care nici măcar nu o cunoşteam. Mă apropiam de ea şi pentru a scăpa de amintirea mea, de amintirea celei care scrie. Îmi doresc mereu asta când scriu, îmi doresc să scap de mine şi să încep o viaţă nouă, curăţată de amintirile din trecut, şi întotdeauna mă trezesc la fel, cu toate lucrurile de care voiam să mă debarasez la locul lor. Dar nu mai ştiu: scriu ca să uit sau scriu ca să-mi amintesc?
Recunosc, sînt vinovat de singura vină pe care o poate avea un inocent: port prea multe cuvinte, imagini, poveşti cu mine. Imaginaţia şi sufletul se revarsă ca un fluviu prea plin. Uneori, cînd îmi dau drumul, trebuie să-mi avertizez prietenii, ca să se pună la adăpost, să se urce în copaci, ca să nu fie luaţi de ape.
Septembrie, 2012 Am terminat scenariul după Apropierea. Răsuflu uşurat, chiar mi-a scos peri albi şi ştiu că încă mai e de muncă. Urmează să mă întâlnesc cu Tudor Giurgiu, să-l îmbunătăţim. Dar acum mi-am făcut loc în cap pentru romanul la care de câteva luni tot scriu pagini disparate; să pot şi eu să spun când sunt întrebat ce fac: lucrez la un roman. Am scris lucrez la un roman şi imediat mi-am amintit de Juan Rulfo, mexicanul autor a doar două cărţi, una de povestiri, cealaltă un roman, care a fost întrebat, după vreo treizeci de ani, dacă e adevărat zvonul că lucrează la un roman, ba mai mult, că ar avea deja şi un titlu pentru presupusul roman. Juan Rulfo, imperturbabil, a zis că e drept că a avut un titlu, dar l-a schimbat. Bineînţeles că nu a mai publicat niciodată vreun roman.
În cazul meu, o carte poată să apară de abia atunci când există un context favorabil. Nu am nevoie de zbucium, de nevroze, de tristeţe, de crize şi alte isterii. Mi se pare că am fost în această zonă suficient, iar tot ce a creat a fost o irosire a emoţionalului, o erodare şi o ardere rapidă a unor etape; o perpetuare a unor comportamente infantile şi a unor modele patologice tot mai des întâlnite; o relaţionare cu personaje-scriitori care au rămas blocate/ţi prea mult timp în acelaşi loc; o cutie de rezonanţă programată să capteze ceea ce e eronat; o regresie. E important că am spus stop tuturor acestor lucruri cu care m-am identificat pentru o lungă perioadă de timp.
Arta romanului este un anumit fel de a scrie istoria. Nu există eveniment istoric care să nu se regăsească în paginile unui roman. Nu există personaj de roman, oricât ar fi de straniu, pentru care să nu se afle un timp istoric care să-l găzduiască. Uneori corespondenţa aceasta se multiplică, precum imaginile prinse între coperţile a două oglinzi: istoria are legende, literatura are mituri. Astfel încât aceeaşi legendă poate fi repovestită cu personaje diferite, iar acelaşi personaj poate hălădui în timpuri diferite.
O proastă tradiție ne face să ne organizăm excursiile în străinătate după muzee și case memoriale și le neglijăm pe cele de lângă noi și pe lângă care trecem, poate, zilnic. Păi de ce să le vizităm, că n-au legătură cu opera? mă întrebase cineva. Ba tocmai, ar trebui vizitate cum îți vizitezi locurile în care ți-ai petrecut copilăria care a devenit viața ta. În acele case s-a făurit o operă, ea e furnalul, alambicul, cuibul. Așa că mi-am petrecut câteva duminici din viață vizitând câteva case, case pe care le voi asocia întotdeauna cu numele autorului, sau cu opera lui.
Şi în 2013, Editura Cartea Românească va continua publicarea celor mai valoroase manuscrise propuse de autorii români contemporani. Proză, poezie, critică literară, memorii ale autorilor consacraţi, dar şi debuturi vor încerca să cucerească piaţa editorială şi să obţină cât mai multe cronici şi premii literare. În cursul lunii martie, Cartea Românească va anunţa rezultatele Concursului de Debut al editurii.
Cînd a apărut Greața lui Sartre, Camus i-a reproșat că nu reușește să atingă tragicul pentru că uită de frumusețea vieții. Știm instinctiv că avea dreptate, iar faptul că Greața e o carte prea puțin citită o confirmă - ceea ce face viața și implicit arta tragică nu e numai entropia - și în cazul artei, descrierea acesteia - ci e felul inflexibil în care entropia ne mătură speranțele.
E ultimul bărbat din viața mea: nenorocos, contorsionat, eliptic. Derutează nu doar pentru că numele îi sună a arab, iar el e persan din vechime, ci mai ales pentru că lumea nouă e uitucă, grăbită și plină de ingratitudini, căci cine își mai amintește de Omar Khayyam - poetul, filosoful, îndrăgitul unei lumi tihnite și pline de legende - de la care maică- sa i-a luat numele, când toți vorbim despre Iran ca despre „o axă a răului, preluând sintagma de la George W. Bush Jr. (care nici el nu știa mare lucru despre acest spațiu, cum alții nu știau nici despre România acum ceva vreme).