Un palat care se respectă are o intrare principală, cu porți largi și impunătoare, pe unde pătrunde „lumea bună, cu fruntea sus și cu pieptul scos înainte, așteptând eventual onorurile casei, sau comportându-se în așa fel încât să se vadă că ar fi oricând gata să le accepte; și o intrare secundară, pe unde circulă personalul de serviciu și invitații de rang mărunt, „tolerații, cei pe care știi că nu-i poți da când vrei afară, dar îi poți ține în holul de așteptare, sau, descoperind că se fofilează înăuntru, te poți face eventual că nu-i vezi.