Printre problemele teoretice pe care și le-a pus SF-ul nostru în a doua jumătate a secolului trecut, nu prea multe țin de o estetică propriu-zisă a creației. Unele au vizat definirea – și redefinirea – genului, altele conținutul specific și relațiile cu domeniile de frontieră față de care trebuiau stabilite înrudiri și delimitări, iar celelalte puneau în discuție limitele imaginației, ori segmentul de public căruia anticipația părea să-i fie destinată. Chestiunea de estetică la care mă refer acum, cu o telescopică privire retrospectivă, e interesantă din mai multe puncte de vedere.