de Virginia COSTESCHI
În urmă cu 78 de ani, în 1933, cenzura nazistă a stabilit ca în ziua de 10 mai să fie arse toate cărțile care nu erau asortate regimului. Iar în zorii acelei zile, studenții dedicați cauzei naziste, membri ai Deutsche Studentenschaft, au ars peste 25.000 de titluri, la îndemnul profesorilor și al liderilor epocii. Ziua a continuat cu marșuri triumfale și cu discursuri în care morala, decența și puritatea spiritului lui Martin Luther au fost preamărite.
La Berlin, în fața unei mulțimi de aproape 50.000 de persoane, Goebbels a declarat război decadenței și corupției morale reprezentate de cărțile scrise de Heinrich Mann, Ernst Gläser, Erich Kästner, Karl Marx, Arthur Schnitzler, Charles Darwin, Albert Einstein, Sigmund Freud, Herman Hesse, Maxim Gorki, Franz Kafka, Robert Musil, Ernest Hemingway, Jack London, Helen Keller, H.G. Welles, Marcel Proust, Romain Rolland, Upton Sinclair, Emile Zola, Franz Werfel, Max Brod, Stefan Zweig și mulți alții.
Însă avântul nazist de a scăpa de orice scriere neconformă ideologiei sale nu a fost prima inițiativă de a distruge tomurile incomode. De la dinastia Qin (secolul al III-lea î.H.) și până la recenta revoluție nord-africană, cărțile au căzut victime ale furiei sau exaltării mulțimilor manipulate de un lider sau altul, fie religios sau laic.
Imaginați-vă cum ar fi să trăiți fără cărți. Ați putea? Eu nu! Dacă mă gândesc la stilul de viață al unui orășean obișnuit, cred că aș putea trăi cu un dulap decent de haine, cu trei perechi de pantofi pe an, fără viață mondenă și ieșiri de hă-hă la restaurant, fără cumpărături la mall-uri (unde librăriile fie sunt niște muzee ocolite prudent, fie niște display-uri jenante de orice alt produs în afară de carte)….și lista poate continua. N-aș putea trăi fără să pot citi, fără să pot atinge o carte, fără să mai aflu un lucru nou sau altfel. Dar poate că fac parte dintr-o specie pe cale de dispariție….
Imaginea: Books burned by Nazis, David Shankbone, arhiva Yad Vashem