Nepovestitele trăiri ale templierilor români, reloaded
Adrian Voicu și cartea a doua din Nepovestitele trăiri ale templierilor români s-au întâlnit cu cititorii la standul All de la Bookfest 2012.
Eminescu explicat fratelui meu – volum lansat la Bookfest 2012
Volumul Eminescu explicat fratelui meu, de Ioana Bot, a fost lansat la standul Art de la Bookfest 2012, în prezența Rodicăi Zafiu și a scriitorului Mircea Cărtărescu. Un demers literar îndrăzneț, ținând cont de interesul scăzut al contemporanilor pentru valorile trecutului și pentru asimilarea literaturii naționale.
Încă două titluri pentru cititorii tineri, lansate la Bookfest 2012
Un an din viața familiei Chiț-Chiț și Aripi sunt două dintre titlurile noi aduse de Litera la Bookfest 2012.
Lansarea celei de-a zecea cărți din ciclul „Cei o sută”, la Bookfest 2012
Cea de-a zecea carte a ciclului Cei o sută de Gheorghe Schwartz, Bastonul contelui, a fost lansată la Bookfest 2012. Deși în plină campanie electorală pentru fotoliul de primar al Aradului, scriitorul a petrecut o zi întreagă la târgul de carte, acordând autografe și discutând despre literatură.
Noutățile editurii Vellant la Bookfest 2012
O educație libertină, de Jean Baptiste Del Amo – un roman în cheie noir, Ce s-a pierdut, de Catherine O’Flynn – un aparent roman polițist și volumul de debut Self Help, de Edward Docx sunt noutățile editurii Vellant la Bookfest 2012.
Bernard Pivot şi Mircea Dinescu, despre vin și litere
Jurnalistul francez Bernard Pivot și poetul Mircea Dinescu au discutat peste o oră despre literatură – proză, poezie – evenimente istorice și... licorile bahice.
Noutățile editurii Litera la Bookfest 2012
La standul editurii Litera de la Bookfest 2012 sunt așteptați cu mare drag copiii, pentru că aici vor găsi colecții noi ce le sunt dedicate, dar și volume pe care le așteptau de multă vreme. Georgiana Sandu, PR manager Litera, ne-a oferit mai multe detalii:
Lansare Martin Vopěnka la editura Niculescu
Romanul Drum spre niciunde. O călătorie cu fiul meu al lui Martin Vopěnka, lansat la Bookfest 2012 de editura Niculescu, descrie o călătorie emoţionantă a tatălui şi a fiului care şi-a pierdut recent mama.
A doua zi de târg
Copiii, principesa și noua coafură a lui Cărtărescu
În cea de-a doua zi de Bookfest publicul a întinerit. Am văzut foarte multe grupuri de dascăli cu elevi, mi-a plăcut că i-au adus acolo să le arate că au posibilități nelimitate în ceea ce privește lectura. Copiii forfoteau, căutau, întrebau la standuri despre diverse titluri, comentau, era o minune să-i urmărești.
Giancarlo Repetto – „O călătorie printre cărţile mele“
Volumul O călătorie printre cărţile mele, de Giancarlo Repetto, a fost lansat joi la standul editurii Spandugino, prilejuind publicului o întâlnire cu un scriitor aparte.
Grupul Editorial Corint la Bookfest 2012
O reeditare în ediție de lux a cărții pentru copii Pinocchio, manuale pentru învățarea limbilor străine pentru copii, ghidul Cum să fii as în creșterea și îngrijirea copiilor, cărți pentru adolescenți – Cele treisprezece motive, primul volum al seriei Maximum Ride, romanul Spulberă-mă, dar și cărți pentru adulți: Necunoscuta de la Palazzo D’Oro și Noaptea,...
Prima zi de târg
Micfest și admiratoare „puricite“
Prima zi la Bookfest 2012 a fost ca prima zi în casă cu noul partener: amabilități, tatonări, „pot să mut asta mai la dreapta“, „sigur, chiar mă gîndeam c-ar fi bine“….




