La Librăria Dalles a avut loc miercuri seară, evenimentul de lansare a Eseului despre poezia lui Nichita Stanescu, scris de Daniel Cristea Enache, și apărut la editura Curtea Veche.
În prezența autorului, au vorbit despre carte criticii: Eugen Simion, Alex. Ștefănescu și Eugen Negrici. Pentru iubitorii poeziei stănesciene a fost o reîntâlnire cu versurile poetului, autorul recitând cele mai reprezentative versuri din opera lui Stănescu.
Alex. Ștefănescu, cel care semnează prefața volumului, a spus că eseul este un studiu cu impresii proaspete despre poezia unuia dintre „marii poeți ai lumii” – Nichita Stănescu. Daniel Cristea Enache urmează un traseu călinescian și urmărește mersul sinuos al gândirii lui Nichita Stănescu cu demonstrații din aproape în aproape, evidențiind cuprinderea lirică a textului.
În concepția lui Eugen Negrici, Nichita Stănescu este poetul care a reușit o impunere de cod, scoțând în evidență modul său de a judeca literatura, iar Eugen Simion consideră că Nichita Stănescu a adus modelele interzise în poezia românească și a marcat neomodernitatea în felul său, prin inventarea „dulcelui stil clasic”.
„Ceea ce se reține de către cititor este libertatea dominând, din interior, lumea poeziei lui Nichita Stănescu. Modul în care dematerializează lumea și îi densifică structura ideală este același de la debut și până la pragul dintre antume și postume.(…) Extrem de puțini sunt cei care, precum Arghezi, se mai pot reformula și schimba la o vârstă înaintată.” Daniel Cristea Enache
Cartea aduce un nou suflu de interpretare a operei stănesciene în viziunea căreia se ascunde o concepție despre lume, autorul susținând acest lucru prin argumente pertinente. Lucrarea 11 elegii este fundamentală pentru opera lui Nichita Stănescu, iar multe versuri din aceasta pot fi înțelese ca trepte ale unei viziuni și elemente ale unui sistem.
Iată finalul unui splendid Cântec din opera lui Nichita:
„Noi, locuitorii acestei secunde
suntem un vis de noapte, zvelt,
cu-o mie de picioare alergând oriunde”
sau Evocare în Operele imperfecte:
„Ea era frumoasă ca umbra unei idei, –
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatra proaspat sparta
a strigăt dintr-o limbă moartă”