Strada Ficţiunii este o nouă colecţie de literatură universală a Editurii ALLFA, parte a Grupului Editorial ALL. O colecţie urbană, cosmopolită, eterogenă, perfect racordată la prezent, Strada Ficţiunii are trei secţiuni: Clasic, Contemporan şi Bestseller.
Secţiunea Clasic oferă iubitorilor de literatură cărţi uitate sau neglijate, traduse pentru prima oară în limba română sau repuse în drepturi prin noi traduceri. Autorii ţintiţi sunt clasicii secolului XX ale căror texte rezistă unei lecturi contemporane prin stil, tematică şi dinamism. Scopul acestei secţiuni este umplerea unor goluri rămase în peisajul literaturii clasice traduse la noi (ca în cazul capodoperei lui Ralph Ellison Omul invizibil) sau repunerea pe piaţă a unor romane extrem de actuale (Italo Calvino, Oraşele invizibile).
Secţiunea Contemporan îşi propune să le aducă cititorilor români atât debutanţi valoroşi, cât şi scriitori deja lansaţi. Cuvintele-cheie sunt „sincronicitate” – unii dintre aceşti scriitori fiind publicaţi simultan în România şi pe scena internaţională – şi „valoare literară” – autori care au primit distincţii prestigioase şi recunoaşterea criticilor şi a publicului deopotrivă. Nici un cititor obişnuit să se răsfeţe cu poveşti miraculoase nu-şi poate refuza tabietul unei plimbări prin această secţiune din Strada Ficţiunii.
Secţiunea Bestseller cuprinde romane aflate în cele mai fierbinţi topuri ale lumii, traduse în zeci de ţări, iubite de mii de cititori. Editura ALLFA îşi propune să-i conecteze pe cititorii români la această reţea internaţională în timp real. Chiar dacă multe cărţi din această secţiune au stat sau vor sta la baza unor scenarii de film, savoarea lecturii va depăşi cu mult senzaţiile de moment, oferind toate ingredientele necesare unei lecturi greu de uitat: suspans, pasiune şi, bineînţeles, umor.
Noua colecţie de literatură poate fi uşor imaginată ca o stradă cu arhitectură eclectică, pe care modernitatea şi tradiţia se îmbină perfect. O stradă cu care s-ar putea mândri orice metropolă din peisajul literar al lumii. Cititorii care vor urmări cu fidelitate ghidul acestei străzi – omuleţul cu umbrela – vor descoperi că aici locuiesc cei mai fascinanţi magicieni ai povestirii din ultimul secol. Coordonatoarea colecţiei, Alexandra Rusu, le urează cititorilor lectură plăcută şi îi asigură că fiecare plimbare pe Strada Ficţiunii va fi răsplătită cu cele mai plăcute surprize.