Cand femeia renunta la viata de cuplu – „Thera”, de Zeruya Shalev

Ella Muller, protagonista romanului Thera, de Zeruya Shalev, este o femeie care se hotaraste pe neasteptate sa-si paraseasca sotul si pasnica viata familiala pentru a se regasi si a experi­menta libertatea si independenta. Numai ca se izbeste de o realitate dureroasa: dezaprobarea celor apropiati, care nu inteleg motivele acestei decizii, indoielile si remuscarile, sentimentul de vina si problemele de adap­tare la o noua viata ale fiului sau o determina sa tanjeasca tocmai dupa siguranta si linistea, acum ideali­zate, ale familiei a carei iluzie fragila de stabilitate ea insasi a destramat-o.
Thera este ultimul volum al trilo­giei din care mai fac parte Viata amoroasa (1997) si Sot si sotie (2000), dedicata conflictului intre modernitate si traditie, asa cum se reflecta acesta in viata personala si de cuplu, dar si in relatiile de prietenie din Israelul zilelor noastre

„Asemenea celorlalte romane ale Zeruyei Shalev, Thera construieste o perspectiva sumbra, conflictuala asupra relatiilor dintre barbati si femei. Viata de cuplu este sufocanta, pentru ca vina si amenintarea despartirii otravesc aerul. In afara cuplului este la fel de sufocant, pentru ca nu exista suficient oxigen ca sa sustina viata. Zeruya Shalev descrie instabilitatea sentimentelor, trecerea de la iubire la ura, de la seninatate la angoasa, uneori pe parcursul unei singure fraze. Singura certitudine este dorinta, dar pana si ea poate slabi. Pentru personajele ei, dragostea nu este niciodata de ajuns, daca ai doar asta e ca si cum nu ai avea nimic, pentru ca vina este intotdeauna mai puternica, mai durabila.” (Liberation)

„In toate romanele mele, femeile se iluzioneaza ca barbatii le pot salva, ca dragostea le poate salva, cu totii credem ca daca intalnesti iubirea vei fi fericit. Eu incerc sa arat ca dragostea singura nu ajunge, ca sentimentul acesta este extrem de fragil, ca solutia ar fi sa dai un sens actiunilor tale.” (Zeruya Shalev)

Back to top