Lună: septembrie 2012

Paul Auster. Viaţa ca o casă abandonată

Psihologii distorsionate, familii dezbinate, case părăsite în care doar obiectele fotografiate mai păstrează urmele eşecului social, culpe din adolescenţă şi iubiri ilegale adună destinele risipite din romanul lui Paul Auster, Sunset Park. Toate personajele se regăsesc într-un fel sau altul în imaginea din final a cărţii, cea a soldatului întors de pe front fără mâini incapabil de a duce o existenţă firească în lipsa unui ajutor.

Continue Reading
Normalul care e urât

Urâţii este prima carte a unei trilogii care face parte din literatura distopică. Dar la fel de bine ar putea fi un articol mai vast dintr-un ziar al vremurilor noastre. Pentru că tratează un subiect actual şi cât se poate de real. Frumuseţea perfectă versus urâţenia normalităţii. Societatea s-a defectat în urmă cu câteva zeci de ani, când a hotărât că numai femeile slabe, cu chip de înger drogat şi picioare străvezii sunt cele frumoase, singurele care merită atenţie, reginele lumii lor şi ale lumilor altora. Numai frumoşii au şanse la ce este mai bun, aparenţele contează într-o majoritate covârşitoare, dinlăuntrul nu mai contează, frumos sau urât, numai partea din afară, îngrijită, educată, cultivată cu grijă. Este primul impact pe care îl ai cu o persoană, ar fi bine să fie agreabil, nu e aşa? Urâtul trebuie înlăturat, ascuns, corectat.

Continue Reading
Holly Golightly: excentrică, misterioasă, fascinantă, neconvențională

„S-ar putea s-o țin așa la nesfârșit. Să nu știi că ceva e al tău, decât după ce te-ai descotorosit de el - Holly Golightly. Despre acest roman micuț, Mic dejun la Tiffany, s-a scris mult, s-a făcut și un film celebru cu Audrey Hepburn. Norman Mailer (de două ori laureat cu premiul Pulitzer) considera că Truman Capote a fost „cel mai perfect scriitor al generației sale, referindu-se la stilul prozei acestui roman. Chiar Truman Capote, mărturisind că a avut două cariere ca scriitor, susținea că Mic dejun la Tiffany a fost un moment de cotitură, romanul fiind începutul celei de a doua cariere. Și credea acest lucru pentru că scriindu-l, s-a apropiat cel mai mult de ceea ce el vroia să facă și unde vroia să ajungă.

Continue Reading
Back to top