Anul literar 2017 ne aduce o mulțime de cărți pe care abia așteptăm să le citim. Vom avea ocazia să împărtășim impresii de lectură despre cele mai noi și mai în vogă titluri de ficțiune aparținând celor mai consacrați și premiați autori. Aparițiile editoriale Litera continuă cu noutăți în imprintul Introspectiv, Litera mică, în colecțiile de business, nonficțiune, gastronomie, enciclopedii & atlase, istorie, limbi străine și cărți de colorat pentru adulți.
Romanul O viață măruntă, de Hanya Yanagihara, nominalizat la Man Booker Prize și la National Book Award, este un start excelent pentru ficțiune în 2017. Carte de o extraordinară forţă şi emoţie despre legăturile indisolubile ale prieteniei și despre limitele rezistenței umane, s-a aflat pe listele cu cele mai bune titluri ale anului întocmite de publicații prestigioase precum The New York Times, The Guardian, The Wall Street Journal, Huffington Post, The Times.
După fabuloasa apariție Scurtă istorie a șapte crime, de Marlon James, lansată la Gaudeamus, lista cărților distinse cu Premiul Man Booker continuă cu The Sellout, de Paul Beatty: Man Booker 2016. Juriul Man Booker a luat în unanimitate această decizie, menționând abordarea comică și inventivă a romanului în problemele spinoase ale identității rasiale și ale nedreptății în America. Tot de Paul Beatty, la Editura Litera, vom mai citi și romanul Tuff.
Celebra serie autobiografică Lupta mea, de Karl Ove Knausgård, continuă anul acesta cu volumele patru și cinci din totalul celor șase. În volumul patru îl întâlnim pe Karl Ove Knausgård într-un mic sat de pescari din nordul Norvegiei unde, la doar optsprezece ani, este angajat ca profesor și trăiește pentru prima oară pe cont propriu. Povestea continuă în volumul cinci: fiind cel mai tânăr student admis la prestigioasa Academie de Scriere creativă din Bergen, îl regăsim pe Karl Ove plin de emoții și cu mari aspirații scriitoricești.
Colecția Buzz Books, cărțile despre care toată lumea vorbește, va fi completată cu titluri de excepție precum The Girl Before, de J.P. Delaney – cel mai așteptat roman de suspans al anului, deja în curs de ecranizare, Carol, de Patricia Highsmith – carte ecranizată având în rolurile principale pe Cate Blanchett și Rooney Mara, All Our Wrong Todays, de Elan Mastai – roman în curs de ecranizare, La mujer de mi vida, al treilea titlu din seria de autor Carla Guelfenbein, The Book of Strange New Things, de Michel Faber, Eileen, de Ottessa Moshfegh – roman nominalizat la Man Booker Prize 2016, A Simple Favor, de Darcey Bell, Descent, de Tim Johnston, Where’d You Go, Bernadette, de Maria Semple, Domina de L.S. Hilton, continuarea romanului Maestra ș.a.
Autori moderni, clasici și contemporani completează și în 2017 colecțiile deja consacrate cu romane precum Parada de Paște, de Richard Yates, Moartea unei călăuze pe râu, de Richard Flanagan, Home și Lila, de Marilynne Robinson, Numele meu este Lucy Barton, de Elizabeth Strout – roman nominalizat la Man Booker Prize 2016, Where My Heart Used to Beat, de Sebastian Faulks, Ragazzi di vita, de Pier Paolo Pasolini, The Laughing Matter, de William Saroyan, The Line of Beauty de Alan Hollinghurst, – roman câștigător Man Booker Prize 2004, Hot Milk – roman nominalizat la Man Booker Prize 2016, și Swimming Home de Deborah Levy ș.a. Seria celor mai frumoase povești de dragoste ale literaturii contemporane continuă cu cele mai apreciate titluri și autori ai momentului: One Plus One și The Ship of Brides de Jojo Moyes, Lilac Girls, de Martha Hall Kelly, Pactul, de Jodi Picoult, Secretul orhideei, de Lucinda Riley ș.a.
Cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor continuă să ne încânte cu poveștile sale în noua serie de autor Agatha Christie care a fost lansată la sfârșitul lui 2016 și va continua în 2017 cu peste 10 titluri.
Anul acesta învățăm de la danezi cum să trăim mai frumos și mai bine, dintr-o carte minunat ilustrată The Little Book of Hygge. Danish Secrets to Happy Living, de Meik Wiking.
Introspectiv, imprintul Litera care reunește cele mai relevante cărți de spiritualitate, psihologie și dezvoltare personală, continuă anul acesta să ne facă cunoștință cu autori consacrați în aceste domenii și să ne deschidă apetitul spre introspecție. Amintim aici trei titluri pe care sigur o să vreți să le aveți în bibliotecă: The Tell-tale Brain, de V.S. Ramachandran, The Gift of Fear, de Gavin de Becker, When Things Fall Apart, de Pema Chodron.
La Litera mică, cărțile marca Disney vor ocupa în continuare un loc deosebit în bibliotecile micilor cititori și vor veni în întâmpinarea marilor apariții cinematografice ale acestui an: „Frumoasa și bestia”, „Mașini 3”, „Spider-Man”. Vor însoți, de asemenea, serialele de succes de la Disney Channel, aducând tot mai aproape de copii eroii îndrăgiți în lumea întreagă: prințesele Vaiana, Sofia Întâi și Elena din Avalor, prietenii din Garda felină. Pregătim și noi enciclopedii National Geographic, cum ar fi „Ultimate Bugopedia” sau „Ultimate Adventure Atlas of Earth”.
Acestea sunt câteva dintre titlurile cu care ne vom delecta în 2017. Pe parcursul anului vom anunța noi surprize și evenimente literare!