Jacqueline Pascarl a scris cartea Cândva am fost prințesă. Coșmarul unei mame pentru a spune lumii povestea sa. O poveste tristă, sfâșietoare, despre o tânără naivă ajunsă prințesa unui sultanat malaezian și apoi fugară din calea furiei serenisimului ei soț. Ca în toate poveștile în care bogatul se luptă cu săracul, el a câștigat, fără să joace corect. I-a răpit pe cei doi copii și mama lor i-a putut vedea abia după 20 de ani. 20 de ani în care a sperat în ajutorul justiției și în dreptatea divină. Inutil! A reușit doar să atragă atenția presei internaționale, dar de această dată nici puterea presei nu s-a văzut.
Australianca Jacqueline l-a cunoscut pe sultanul Bahrin la Melbourne, în 1980, pe când ea avea doar 17 ani și visa la o carieră de dansatoare profesionistă, iar el era student 
la Arhitectură. El era mai matur și deja trecut printr-un divorț, ea venea dintr-o familie disfuncțională – tatăl absent, mama labilă psihic, bunica bolnavă făcând eforturi să o crească bine. Apariția lui Făt-Frumos pe cal alb a însemnat pentru ea prima dragoste, prima relație, dar și multe renunțări, dezamăgiri și începutul unor suferințe inimaginabile, despre care nu putea spune nimănui. De ce? Pentru că prințesele sunt fericite, prințesele trebuie să respecte eticheta și protocolul, prințesele trebuie să își acopere vânătăile cu straturi groase de fard și să își înghită suspinele.
Autoarea recunoaște că o mare parte din vina acestui eșec matrimonial îi aparține, pentru că de la început s-a lăsat înfrântă de galanteria sultanului și i-a acceptat deciziile majore care veneau mai mereu după un cadou consistent. Asta a fost în perioada logodnei, înainte de căsătorie, căci după eveniment lucrurile au fost clare: ea era o scursură căreia i s-a făcut favoarea să ajungă partenera de viață a unui om ales.
Și până la urmă, cum te descurci cu un partener care în văzul lumii este adoratorul tău perfect, politicos și atent, iar noaptea este violatorul și demonul care te rupe în bătaie, din motive doar de el știute? Ce le spui copiilor despre tatăl lor? Încotro strigi după ajutor dacă ești singură într-o țară a cărei limbă abia o înțelegi și nu poți avea încredere în nimeni?
Iddin și Shah, băiețelul și fetița cuplului Yasmin – Bahrin, asistă neputincioși de fiecare dată la certurile părinților. Salvarea vine din partea bunicii bolnave a femeii, care cere să își vadă nepoata și strănepoții înainte de a muri. Bahrin este de acord ca Jacqueline și copiii să plece în Australia, pentru scurt timp. Ajunsă la Melbourne, femeia își face curaj și divorțează și de aici începe războiul. Instanța îi acordă custodie unică asupra copiilor, dar Bahrin e deasupra legii, așa că îi răpește după șase ani, în 1992.
Cartea aceasta a fost scrisă în 1999 și descrie nu doar viața chinuită a Jacquelinei, ci și eforturile pe care le-a făcut pentru a-și recupera copiii și de a ajuta alți părinți aflați în aceeași situație, în calitate de activist pentru drepturile părinților și copiilor. Jacqueline i-a revăzut pe Iddin și Shah după 14 ani, în 2006, când fiul ei avea 23 de ani, iar fiica 20. Acum sunt nedespărțiți, dar nu vor recupera vreodată timpul petrecut la mii de kilometri distanță din cauza ambițiilor unui om mărunt și a tradițiilor unui sultanat obscur.